Decizia ÎCCJ nr. 70/2022 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
36. Instanța de trimitere a învederat că, la nivelul Curții de Apel Craiova, până la acest moment, nu există o opinie unitară în cadrul Secției I civile, opinia majoritară fiind în sensul că acțiunea în constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită este una în pretenții de drept comun. ...
37. S-a arătat că pe rolul Curții de Apel Craiova sunt înregistrate trei astfel de cauze, cea pendinte, precum și alte două litigii similare, ce sunt repartizate spre soluționare altor două complete de judecată din cadrul aceleiași secții, care îmbrățișează opinia majoritară. ...
38. Completul care a formulat sesizarea a arătat însă că împărtășește opinia minoritară, apreciind că prescripția dreptului de a obține executarea silită este distinctă de prescripția dreptului material la acțiune, deoarece în cazul celei dintâi partea pierde doar posibilitatea legală de a obține concursul forței coercitive a statului în realizarea creanței sale, așadar pierde doar un drept procedural, creanța sa împotriva debitorului continuând să existe și putând fi executată benevol, pe când, în cel de-al doilea caz, creditorul pierde însuși dreptul subiectiv civil, creanța stingându-se prin prescripția dreptului material la acțiune. ...
39. Prescripția dreptului de a obține executarea silită este reglementată de legiuitor în capitolul V titlul I al cărții a V-a „Despre executarea silită“ a Codului de procedură civilă, fiind un incident în cursul executării silite, ce se invocă, de principiu, prin intermediul contestației la executare, a cărei soluționare revine instanței de executare competente. ...
40. În aplicarea dispozițiilor art. 125 din Codul de procedură civilă, în situația în care debitorul nu are deschisă calea acțiunii în realizare, cum este cazul în speță, competența de a soluționa acțiunea în constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită revine instanței de executare ce ar fi fost competentă să judece contestația la executare cu acest obiect. ...
41. Instanța de trimitere a identificat două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, pronunțate în regulator de competență, cu caracter incidental, astfel că nu se poate considera că instanța supremă a statuat deja în chestiunea de drept pusă în discuție. ...
42. Cu toate acestea, distincția între cele două categorii de drepturi, respectiv prescripții, apare ca fiind evidentă și indiscutabilă în abordarea realizată de instanța supremă. Tocmai pentru a preveni și preîntâmpina apariția unei practici divergente în materia executării silite, instanța de trimitere a considerat oportună sesizarea pentru a se da o rezolvare de principiu chestiunii de drept invocate. ... ...
Sursa oficială ↗