Decizia CCR nr. 511/2013Paragraful 67

Dacă instituţia prescripţiei răspunderii penale a fost cunoscută atât în dreptul român, cât şi în dreptul statelor din evul mediu, prescripţia executării pedepsei este mai recentă, întrucât în dreptul vechilor legiuiri era greu de conceput sustragerea de la o condamnare pronunţată. Această prescripţie a fost legiferată pentru prima dată în Codul penal francez de la 1791. Codul penal francez de la 1810 cuprinde dispoziţii atât cu privire la prescripţia acţiunii, cât şi cu privire la prescripţia executării pedepsei. Sub influenţa acestuia majoritatea statelor europene au adoptat această instituţie. Urmând modelul francez legislaţia penală română de la 1864 a preluat instituţia prescripţiei speciale care era prevăzută în art. 593-600 din Codul de procedură penală. Codul penal din 1936 conţinea dispoziţii (art. 164-171) prin care se reglementa instituţia prescripţiei în două secţiuni. Din prima secţiune făceau parte dispoziţiile privitoare la prescripţia "incriminării", adică a răspunderii penale, iar din a doua secţiune făceau parte dispoziţiile privitoare la prescripţia executării pedepsei. Aşadar, din punct de vedere normativ, prevederile referitoare la prescripţie din Codul penal în vigoare au precedente legislative în dreptul nostru penal.