Decizia ÎCCJ nr. 64/2022 (HP)Punctul VI

VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin Decizia nr. 38 din 9 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pronunțată în Dosarul nr. 782/1/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 5 iulie 2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală în Dosarul nr. 4.184/107/2017/a9 1, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea art. 250^2 din Codul de procedură penală, care este natura juridică a termenului de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în cursul judecății, în cadrul căruia este necesară verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii?“. În considerentele deciziei mai sus menționate s-a reținut, în esență, că „… Prin urmare, întrebarea evidențiată în sesizarea de față care vizează stabilirea naturii juridice a termenelor prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală nu îndeplinește criteriul de admisibilitate analizat reprezentând o chestiune incidentală, astfel că răspunsul la această întrebare nu influențează soluția ce ar putea fi dată raportului juridic de conflict dedus judecății și nici rezolvarea acțiunii civile….“. În considerentele Încheierii din 21 martie 2022 a Completului de 5 judecători s-a menționat în esență că „…Așadar, obligația verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenței temeiurilor ce au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni și, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală, în care o asemenea analiză se realizează, acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, o atare interpretare fiind singura ce corespunde dispozițiilor art. 13 din Codul de procedură penală, ce reglementează aplicarea legii procesuale penale în timp. În speță, se observă, însă, că, la momentul introducerii art. 250^2 din Codul de procedură penală în fondul activ al legislației, judecata în Dosarul nr. 3.190/1/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători era suspendată (până la soluționarea cauzelor preliminare conexate înregistrate pe rolul C.J.U.E. cu nr. C-811/19 și C-840/19), măsură procesuală ce fusese dispusă, în temeiul art. 413 alin. (81) pct. 11 raportat la art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin Încheierea din 22 iunie 2020, astfel încât, procesul aflându-se în nelucrare ca urmare a opririi temporare a cursului judecății, nu mai era posibilă efectuarea niciunui act de procedură, cu excepția celor reglementate expres de art. 367 alin. (8) din Codul de procedură penală. Ca atare, dată fiind această situație particulară generată de suspendarea judecății, se constată că, în cauză, termenul de 1 an instituit de art. 250^2 din Codul de procedură penală pentru verificarea măsurilor asigurătorii nu a început să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 (28 februarie 2021), ci din momentul încetării cauzei de suspendare, cu consecința reluării procesului prin repunerea dosarului pe rol, astfel încât nu se poate considera împlinit la data de 21 martie 2022, așa cum, în mod neîntemeiat, a susținut apărarea inculpaților. Totodată, este de remarcat faptul că, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din Codul de procedură penală stabilește, în mod expres, situațiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, dar și că soluția juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menționat și în ipoteza acelor din urmă măsuri, avansată de apărare, nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii de măsuri, legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia puteau fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal), iar, pe de altă parte, textul în discuție (art. 241 din Codul de procedură penală) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind astfel de strictă interpretare și aplicare. Mai mult, se observă că, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250^2 din Codul de procedură penală nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor. Ca atare, noile dispoziții introduse prin Legea nr. 6/2021 nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lor, situație în care termenele de 6 luni și de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala depășirea a acestora nefiind de natură să atragă încetarea de drept a respectivelor măsuri, atât timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii. Contrar susținerilor apărării, nu poate fi considerată ca reprezentând un argument pertinent pentru a justifica constatarea încetării de drept a măsurilor asigurătorii nici minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 3-4 iunie 2021, de vreme ce, pe de o parte, aceasta nu reprezintă rezultatul parcurgerii vreunuia dintre mecanismele de unificare a practicii judiciare, pentru a avea caracter obligatoriu, iar, pe de altă parte, în conținutul său se consemnează, printre altele, că „Pentru ipoteza măsurilor asigurătorii menținute prin sentință (n.n. situația ce se regăsește și în cauză), s-a apreciat că nu este necesară verificarea la primul termen de judecată.“ În considerentele Deciziei nr. 524/A din 25 mai 2021 a Secției penale s-a reținut că […] „În ceea ce privește chestiunea încetării de drept a măsurii asigurătorii dispuse prin sentința penală apelată asupra imobilului X, Înalta Curte reține următoarele: Dezbaterile întemeiate pe art. 250^2 din Codul de procedură penală au vizat generic, într-adevăr, măsurile asiguratorii dispuse în cauză, neexistând nicio mențiune în sensul restrângerii dezbaterilor cu privire la măsurile asiguratorii luate în faza de urmărire penală, instanța de apel pronunțânduse exclusiv cu privire la acestea din urmă. Pe de altă parte, instanța de apel nu a depășit termenul de 1 an de zile, în care îi revine obligația de a se pronunța cu privire la măsura asiguratorie luată prin sentința penală apelată, care se calculează de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, prin care a fost introdus în Codul de procedură penală art. 250^2, și chiar dacă acest termen ar fi fost depășit, se constată că legislația procesual penală nu prevede o sancțiune similară celei reglementate în materia de măsuri preventive reglementată de art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, aceea a încetării de drept a măsurii în cauză. Urmează ca instanța de apel să analizeze condițiile aplicării art. 250^2 din Codul de procedură penală și în privința măsurii asiguratorii luate prin sentința penală.“ În considerentele Încheierii nr. 735 din 2 septembrie 2021 a Secției penale s-a arătat, în esență, că […] „susținerile inculpatului referitoare la faptul că măsura asiguratorie ar fi încetat de drept la data de 31.01.2021 sunt nefondate. În acest sens, Înalta Curte reține că, la data de 16.08.2021, autoritățile austriece au transmis la dosar o adresă prin care au solicitat să se comunice de urgență dacă măsura asiguratorie dispusă de Direcția Națională Anticorupție în Dosarul nr. x/P/2018 privind suma de 555.530 euro aparținând A LTD (inculpatul având drept de semnătură pe cont) se prelungește sau nu, cu mențiunea că măsura a fost luată de autoritățile austriece la cererea Direcției Naționale Anticorupție și urmează să expire la data de 20.08.2021, întrucât potrivit legislației austriece o asemenea măsură poate fi luată numai pe durată determinată și se prelungește numai dacă se primește cerere în acest sens de la autoritatea din țara solicitantă. De asemenea, se observă că, deși executarea efectivă a măsurii asigurătorii a avut loc conform legislației austriece, la dosar nu există aspecte din care să rezulte împrejurarea că măsura asiguratorie a fost ridicată sau că nu se mai impune menținerea acesteia. În cauză, conform legislației române, măsura asiguratorie nu a expirat, nefiind modificată sau ridicată de către autoritățile judiciare române, care au dispus luarea acestei măsuri, astfel încât autoritățile austriece doar au adus la îndeplinire măsura asiguratorie. Pe de altă parte, Înalta Curte consideră că instanța de fond a depășit termenul de 1 an de zile prevăzut de art. 250^2 din Codul de procedură penală în care îi revine obligația de a se pronunța cu privire la verificarea măsurii asiguratorii luate prin ordonanța procurorului, termen care se calculează de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021.“ ...