Decizia ÎCCJ nr. 61/2022 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale
60. Din răspunsurile instanțelor judecătorești, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat o opinie majoritară în sensul că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, în categoria „personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului“, personal a cărui salarizare se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice. ...
61. În argumentarea acestei soluții s-a arătat că aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 s-a realizat în mod etapizat, conform art. 38 din legea-cadru, iar anexele acestei legi nu au prevăzut categoria „personal tehnic, economic și socioadministrativ“, salarizarea fiind dispusă pe familii ocupaționale, categorii de instituții, funcții și categorii de funcții, nu și pe compartimente. ...
62. S-a reținut că spitalele sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea Ministerului Sănătății, motiv pentru care, în ceea ce privește personalul fără specialitate medicală, cum este cazul personalului tehnic, economic și socioadministrativ, sunt aplicabile prevederile anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. ...
63. Au fost înaintate cu titlu de practică judiciară în acest sens: 4 sentințe definitive prin neapelare pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Iași - Secția I civilă; 5 decizii definitive ale Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și ale Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, precum și 26 de sentințe nedefinitive, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, Tribunalul Prahova - Secția I civilă, Tribunalul Constanța - Secția I civilă, Tribunalul Suceava - Secția I civilă, Tribunalul Bihor - Secția I civilă, Tribunalul Arad - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale. ...
64. Puncte de vedere teoretice în sensul de mai sus au fost exprimate de judecătorii de la: Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Buzău - Secția I civilă, Tribunalul Bihor - Secția I civilă, Tribunalul Iași - Secția I civilă. ...
65. În opinia minoritară s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și ale art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, în categoria „personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului“, personal a cărui salarizare se realizează potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclus și personalul tehnic, economic și socioadministrativ din cadrul spitalelor publice. ...
66. S-a argumentat că anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reguli specifice de determinare a salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aplicabilă la nivel de autoritate/instituție și nu parțial, pe tipuri de funcții. Raportat la dispozițiile art. 1, art. 7 și art. 8 din anexă, nu se poate face o reîncadrare a personalului din cadrul spitalelor potrivit acesteia, întrucât nu prevede funcții specifice unei familii ocupaționale, ci doar nivelul salarizării minime și maxime, în funcție de studiile personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii. În consecință, anexa nr. VII presupune stabilirea integrală a grilei de salarizare la nivelul ordonatorului de credite în baza unui algoritm propriu și nu poate fi aplicată scindat și parțial, doar pentru anumite categorii de personal. ...
67. Din dispozițiile art. 190 din Legea nr. 95/2006 reiese că, din perspectiva modului de finanțare, spitalele publice, deși sunt denumite „instituții publice finanțate integral din venituri proprii“, se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind în fapt instituții finanțate din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, iar personalul angajat este considerat, prin prisma aplicării legii de salarizare, ca făcând parte din categoria personalului din sectorul bugetar, din instituții publice finanțate integral din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale. ...
68. Or, prevederea distinctă a acestei categorii de personal de cea a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii și reglementarea în anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 a regulilor de stabilire a salariilor personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii conduc la concluzia excluderii spitalelor publice din rețeaua Ministerului Sănătății din domeniul de aplicare a anexei nr. VII. ...
69. De altfel, în cazul personalului tehnic, economic și socioadministrativ angajat în spitale publice, ale cărui funcții nu sunt prevăzute în anexa nr. II la legea-cadru, determinarea salariilor potrivit anexei nr. VII ar avea ca efect stabilirea de salarii diferite pentru funcții identice în aceeași familie ocupațională. ...
70. Nu a fost transmisă practică judiciară în susținerea acestei opinii, fiind exprimate doar puncte de vedere teoretice de către judecătorii de la Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Vaslui și Tribunalul Ialomița. ...
71. Prin încheierea de sesizare au fost indicate în acest sens Decizia nr. 438 din 4 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 4.780/99/2020, și Sentința civilă nr. 86 din 4 martie 2022 a Tribunalului Vrancea, modificată în apel prin Decizia civilă nr. 423 din 30 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, atașate la sesizare. ...
72. Totodată, din datele transmise de instanțele naționale a rezultat că pe rolul Curții de Apel Oradea s-au identificat 52 de cauze similare înregistrate recent, că Tribunalul Dolj are pe rol cauze ce au fost suspendate în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, iar pe rolul Curții de Apel Iași există 30 de dosare similare suspendate în același temei, măsură preconizată a fi luată și în alte cauze având același obiect. ...
73. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... ...
Sursa oficială ↗