Decizia CCR nr. 452/2013Paragraful 10

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi accesul liber la justiţie, în măsura în care se interpretează în sensul că procedura prevăzută de art. 320^1 din Codul de procedură penală şi, implicit, atenuarea răspunderii penale sunt aplicabile doar în condiţiile în care inculpatul recunoaşte toate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei în situaţia infracţiunilor aflate în concurs real. Consideră că dispoziţiile procedurale analizate trebuie interpretate extensiv, înţelesul normei de procedură fiind acela de a verifica corespondenţa dintre starea de fapt acceptată de către inculpat şi cea descrisă în rechizitoriu ori în hotărârea de admitere a unei plângeri în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, prin prisma probelor administrate în cursul urmăririi penale, suficiente prin ele însele pentru a se pronunţa o hotărâre de condamnare. Arată că în niciun caz nu poate fi impusă inculpatului o atitudine de acceptare a tuturor actelor materiale ce realizează conţinutul unor infracţiuni distincte aflate în concurs pentru a putea beneficia de cauza de atenuare de răspundere. Totodată, maniera de reglementare a textului apreciat ca neconstituţional, prin formularea "recunoaşte în totalitate faptele reţinute", poate da naştere la interpretări diferite în practică. Astfel, unele instanţe apreciază că recunoaşterea inculpatului trebuie să vizeze toate faptele deduse judecăţii, în timp ce alte instanţe acceptă posibilitatea aplicării parţiale a procedurii doar cu privire la unele dintre infracţiunile aflate în concurs, în măsura recunoaşterii inculpatului şi a manifestării acestuia de voinţă. Prin interpretarea restrictivă a textului de lege criticat se creează, astfel, o situaţie de inechitate între persoanele care, din cauza unor factori ce nu ţin de voinţa lor, sunt trimise în judecată printr-un singur rechizitoriu pentru mai multe fapte, pe care, însă, nu le recunosc în totalitate, şi persoanele care, din varii motive, sunt trimise în judecată în dosare distincte, prin rechizitorii separate, pentru infracţiuni aflate în concurs, acestea din urmă putând beneficia de dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală, în funcţie de manifestarea de voinţă, pentru faptele a căror săvârşire o recunosc.