Decizia CCR nr. 453/2013Paragraful 14

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei, care compară infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 3 din Codul penal, cu infracţiunea de ultraj, reglementată de art. 239 alin. 2 din Codul penal. Astfel, în timp ce pentru lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, aceeaşi faptă săvârşită, însă, împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, fără ca legiuitorul să mai ofere ca alternativă posibilitatea aplicării pedepsei amenzii. Arată că, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, art. 16 din Legea fundamentală vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui, chiar dacă elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 250 alin. 3 şi art. 239 alin. 2 din Codul penal este, teoretic, similar. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.