Decizia CCR nr. 453/2013Paragraful 20

Instituirea unui tratament sancţionator mai sever pentru o anumită infracţiune sau modalitate de săvârşire a unei infracţiuni, apreciată de legiuitor ca având un grad mai ridicat de pericol social, aşa cum este şi cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, nu este de natură să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a incrimina modalităţile de săvârşire a infracţiunilor, de a stabili pedepsele aplicabile acestora în raport de gravitatea faptelor incriminate şi, în anumite situaţii, de a circumstanţia subiecţii vizaţi de ipoteza normei legale. Diferenţa de tratament invocată de autorii excepţiei are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dată de importanţa deosebită pe care o au pentru societate funcţiile ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Infracţiunile care vizează persoanele ce ocupă astfel de funcţii pun în pericol nu numai subiecţii pasivi ai infracţiunii, ci însăşi autoritatea statului. Totodată, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 127 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 19 mai 2004, că principiul înscris în art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. În realitate, autorii excepţiei solicită modificarea dispoziţiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal, în sensul eliminării pedepsei alternative cu amendă. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.