Decizia ÎCCJ nr. 57/2022 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 03.10.2022 · dosar 1.141/1/2022
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 45. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor în Dosarul nr. 25.029/3/2020 a apreciat că, într-un litigiu ce are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar nu prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunțării sentinței (prin care a fost anulată decizia de compensare și a fost obligată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de compensare, conform punctelor de compensare stabilite de către prima instanță) sau la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunțării deciziei instanței de apel. ... 46. Astfel, Legea nr. 165/2013 a suferit mai multe modificări, inclusiv din perspectiva modului de evaluare a imobilului, cu consecința determinării cuantumului măsurilor compensatorii. ... 47. Forma inițială a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 era următoarea: „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“ ... 48. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, în vigoare de la data de 21 decembrie 2016, art. 21 alin. (6) a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (...), în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“ ... 49. Prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și pentru completarea articolului 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (Legea nr. 22/2020), în vigoare de la data de 21 martie 2020, art. 21 alin. (6) a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Națională și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“ ... 50. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii - forma inițială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020), aplicabilă în perioada 19 mai 2020-2 noiembrie 2020, a suspendat aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 22/2020, până la data de 1 martie 2021. ... 51. Prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020, Curtea Constituțională a admis sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că Legea privind adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 este neconstituțională în ansamblul său. ... 52. Prin Legea nr. 219/2020, în vigoare de la data de 2 noiembrie 2020, art. 21 alin. (6) a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (...), în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Prin excepție, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“ ... 53. Prin Decizia nr. 189 din 18 martie 2021, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, sunt neconstituționale. ... 54. Prin Legea nr. 193/2021, în vigoare începând cu data de 12 iulie 2021, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat astfel: „Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu.“ ... 55. Având în vedere modificările succesive intervenite asupra art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 și luând în considerare deciziile nr. 80 din 12 noiembrie 2018 și nr. 46 din 7 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că la momentul actual evaluarea imobilelor ce fac obiectul dosarelor de despăgubiri se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021. ... 56. Aceasta întrucât, după cum a statuat nu doar Înalta Curte de Casație și Justiție, ci și Curtea Constituțională, până la soluționarea definitivă de către instanța de judecată a contestației formulate împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea nouă (în speță, Legea nr. 193/2021), fără a putea fi considerată retroactivă, în cauză fiind vorba despre o situație juridică în curs de constituire (facta pendentia), din moment ce dreptul de a obține reparația prevăzută de lege este supus evaluării jurisdicționale. ... 57. Ca atare, în cauză sunt incidente prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021. ... 58. Având a interpreta acest text legal, în vederea aplicării sale potrivit voinței legiuitorului, instanța de trimitere a reținut că metoda primară de interpretare este metoda gramaticală, prin care norma este supusă unei analize sintactice și morfologice. Din această perspectivă, textul actual al art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 este formulat în mod clar, legiuitorul prevăzând că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face „prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională de Compensare a Imobilelor“. ... 59. Prin urmare, grila notarială în funcție de care se face evaluarea imobilului este cea valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională, situația premisă fiind, în mod evident, că autoritatea publică învestită cu soluționarea dosarului de despăgubiri își respectă obligația legală de a emite decizia de compensare. ... 60. De asemenea, instanța de trimitere observă că legiuitorul nu a făcut nicio distincție în cuprinsul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 în sensul că, atunci când decizia de compensare ar fi contestată în justiție, s-ar aplica de către instanța de judecată învestită cu o atare contestație o altă grilă a notarilor publici decât cea valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, obiect al contestației judiciare. Din această perspectivă, se reține regula de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. ... 61. Interpretând astfel norma juridică, se asigură o aplicare previzibilă și uniformă a reglementării legale, prin raportare la un criteriu precis determinat (grila notarilor publici valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), cunoscut a priori de toți destinatarii normei legale, criteriu care nu este influențat de evenimente ulterioare, cum ar fi durata procedurii judiciare desfășurate în fața primei instanțe și a celei de apel. ... 62. Nu este de trecut cu vederea nici faptul că această interpretare a textului legal este de natură a împiedica beneficiarul deciziei de compensare să introducă doar formal o contestație judiciară, cu scopul de a obține evaluarea imobilului potrivit altei grile notariale decât cea valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională, în speranța obținerii unor valori mai mari, ceea ce ar conduce nu doar la eludarea literei și spiritului legii, ci și la supraaglomerarea nejustificată a instanțelor de judecată. ... 63. Interpretarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, propusă de instanța de trimitere, rezultă și din paragraful 93 al Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 46 din 7 iunie 2021 și din paragraful 126 al Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 21 februarie 2022. ... 64. Finalitatea urmărită prin Legea nr. 193/2021, și anume ca persoanele îndreptățite la obținerea de măsuri compensatorii să beneficieze de stabilirea unor despăgubiri compensatorii care să fie evaluate în funcție de grile mai apropiate de momentul primirii efective a acestora, este îndeplinită și în ipoteza contestării judiciare a deciziei de compensare, dat fiind că evaluarea nu se mai realizează prin raportare la grila notarilor publici valabilă pentru anul 2013, ci la o grilă mult mai apropiată de momentul primirii măsurilor compensatorii, respectiv cea valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională. ... 65. Redând expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 22/2020, instanța de trimitere a subliniat că legiuitorul a urmărit ca persoanele îndreptățite la obținerea de măsuri compensatorii să beneficieze de creșterea valorilor din grilele notariale, prin stabilirea despăgubirilor cu luarea în considerare a acestei evoluții favorabile. Scopul urmărit de legiuitor, care subzistă și în privința Legii nr. 193/2021, poate fi atins, în mod cert, și prin evaluarea imobilului în funcție de grila notarială valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională, comparativ cu grila notarilor publici valabilă pentru anul 2013. ... 66. Această interpretare nu neagă principiul aplicării imediate a legii noi, ci este tocmai o consecință a acestui principiu. Cu alte cuvinte, aplicarea imediată în prezentul litigiu a normelor de drept substanțial din legea nouă (Legea nr. 193/2021) constituie chiar premisa prezentei sesizări, instanța de trimitere cunoscând și aplicând cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin deciziile nr. 80 din 12 noiembrie 2018 și nr. 46 din 7 iunie 2021. ... 67. În final, instanța de sesizare a arătat că dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, sunt aplicate în mod diferit la nivelul Curții de Apel București și a evidențiat deciziile civile identificate, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. ... 68. A menționat și că, în vederea unificării practicii, a fost organizată o întâlnire a judecătorilor Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie și ai Secției a IV-a civile, în cadrul căreia opinia majoritară (22 de voturi) a fost că evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent pronunțării deciziei în apel, iar opinia minoritară (19 voturi) a fost că evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. ... ...
Sursa oficială ↗