Decizia ÎCCJ nr. 57/2022 (HP)Punctul XI
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Asupra admisibilității sesizării
86. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ...
87. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ:
– existența unei cauze aflate în curs de judecată; ...
– instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ...
– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ...
– soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ...
– chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ...
– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ...
88. În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat, tot din perspectiva admisibilității, și că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ...
89. Aceste condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, fiind în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze cauza, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea apelului, urmează să examineze cauza în ultimă instanță și să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. ...
90. Este îndeplinită și condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât între problema de drept care face obiectul sesizării și soluționarea pe fond a litigiului există un raport de dependență, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o pronunță în procedura mecanismului de unificare a practicii judiciare produce un efect direct și concret asupra soluției din procesul pendinte. Astfel, soluționarea apelului incident declarat în cauză și, implicit, a acțiunii introductive este indisolubil legată de interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în varianta ulterioară modificării acesteia prin Legea nr. 193/2021, respectiv dacă „grila notarială valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională“ se aplică în privința evaluării imobilului și în cazul contestațiilor formulate împotriva deciziilor administrative de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, sau dacă trebuie aplicată grila notarială din anul precedent soluționării contestației de către prima instanță de judecată ori cea din anul precedent deciziei judecătorești de rezolvare a apelului. ...
91. Prin apelul incident, reclamanta a precizat în mod expres că în temeiul Legii nr. 193/2021, care a modificat Legea nr. 165/2013, evaluarea imobilului în vederea stabilirii numărului punctelor compensatorii trebuie raportată la anul pronunțării hotărârii judecătorești sau la cel al rămânerii definitive a acesteia, solicitând din această perspectivă reevaluarea numărului punctelor compensatorii. ...
92. Este îndeplinită de asemenea și condiția de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept. ...
93. Privitor la această cerință, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a subliniat că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, căreia instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată ori, dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. ...
94. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizate întro practică judiciară consacrată. ...
95. Problema de drept semnalată de titularul sesizării prezente este nouă, întrucât își are izvorul într-un act normativ de dată recentă, respectiv Legea nr. 193/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 9 iulie 2021. ...
96. Prin această lege a fost modificat art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, impunându-se în acest context problema reevaluării normei de drept în noua sa formă. ...
97. De altfel, îndeplinirea cerinței noutății chestiunii de drept în discuție a fost recunoscută de către instanța supremă inclusiv prin Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 21 februarie 2022, pronunțată în privința inclusiv a unei sesizări (cea înregistrată cu nr. 2.825/1/2021) parțial identice cu cea prezentă, relevante în această direcție fiind paragrafele 92-95. ...
98. Se observă că de la data pronunțării respectivei decizii a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a trecut o perioadă de timp scurtă și nu au apărut alte elemente determinante modificatoare referitoare la constatarea anterioară a instanței supreme. ...
99. Este îndeplinită și cerința care impune ca asupra problemei de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat. Astfel, chestiunea de drept nu a fost soluționată de către instanța supremă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ...
100. Sub acest aspect este necesar a se ilustra faptul că asupra sesizării nr. 2.825/1/2021, anterior menționată, care a vizat următoarea chestiune de drept: „În interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 (...), în situația unei contestații împotriva unei decizii emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive?“, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu a statuat asupra sa prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022 pe fondul său, ci a respins-o ca inadmisibilă, în urma constatării neîndeplinirii exigenței ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, raționamentul instanței supreme din respectiva decizie fiind cuprins în paragrafele 108-112. ...
101. În egală măsură, sesizarea nr. 2.927/1/2021 a instanței supreme, soluționată în sensul respingerii ca inadmisibilă prin aceeași Decizie nr. 9 din 21 februarie 2022, referitoare la următoarea chestiune de drept: „care este grila notarială aplicabilă pentru evaluarea imobilelor care nu pot fi restituite în natură, în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conțină numărul de puncte stabilit prin expertiza dispusă în cauză, ipoteza vizată fiind aceea în care Comisia nu a soluționat dosarul până la data introducerii acțiunii de către reclamant și nici ulterior, situație care nu este acoperită de textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare după modificarea dispusă prin Legea nr. 193/2021 (...)?“, a avut o altă premisă decât chestiunea de drept prezentă, respectiv inexistența unei decizii administrative de compensare emise de către Comisia Națională pentru Compensare Imobilelor, element important în ecuația juridică prezentă, care determină configurarea caracterului distinct al chestiunii de drept pendinte. ...
102. În urma verificărilor efectuate, se constată că nu s-a cristalizat până în prezent o jurisprudență unitară și constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, neexistând un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit această problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp (de la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2021 trecând doar circa un an, perioadă insuficientă pentru cristalizarea unei practici judiciare semnificative), care să pună problema declanșării unui recurs în interesul legii, situație care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariției unei practici neunitare. ...
103. În fine, este îndeplinită și cerința ca problema de drept să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine, este necesară declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. ...
104. Astfel, hotărârile judecătorești ale instanțelor naționale, la care s-a făcut referire la Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022 sau Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 menționate în paragrafele precedente), respectiv de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie (de exemplu, Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1125 din 23 noiembrie 2020). ...
105. Examinând așadar sesizarea formulată, jurisprudența remisă, punctele de vedere și argumentele exprimate de instanțele din țară, care prefigurează apariția unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conchide apreciind chestiunea de drept supusă prezentei dezbateri ca fiind una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ...
106. Procedându-se în continuare la evaluarea chestiunii de drept sub aspectul fondului său, se observă pentru început faptul că una dintre premisele silogismului juridic al cauzei este aceea a existenței unei decizii administrative de compensare emise de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, decizie contestată judiciar potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013. ...
107. În conformitate cu art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 193/2021, „Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu“. ...
108. Procedând la analiza textului de lege din perspectiva invocată prin prezenta sesizare, aceea a aplicării sale în cadrul contestației judiciare întemeiate pe art. 35 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, se observă, folosind pentru început metoda de interpretare logică a normelor juridice, faptul că obiectul controlului judecătoresc realizat în cadrul unei astfel de contestații este reprezentat de verificarea conformității cu legea a deciziei administrative de compensare, concret, modul în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a aplicat prevederile legale incidente în dosarul administrativ, deci inclusiv maniera de aplicare a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 referitoare la evaluarea imobilului prin raportare la grila notarială aplicată de Comisia Națională, respectiv cea valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de compensare. ...
109. Or, din acest unghi de vedere enunțat, a se proceda în cadrul judecării contestației, evident în limita criticilor privind evaluarea, la reanalizarea valorii imobilului în raport cu o altă grilă notarială decât cea valabilă în anul anterior emiterii deciziei administrative de compensare este pe cale de consecință de natură a sustrage o parte esențială din obiectul controlului jurisdicțional instituit de art. 35 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, determinat potrivit paragrafului precedent. ...
110. În egală măsură se observă, prin prisma aceleiași metode de interpretare rațională utilizate în prezent, că legiuitorul nu a realizat în cuprinsul art. 21 alin. (6) sau al altui articol din Legea nr. 165/2013 nicio distincție în privința situației contestării în justiție a deciziei administrative de compensare, în sensul că într-o astfel de ipoteză ar fi aplicabilă de către instanța de judecată învestită cu o atare contestație o altă grilă a notarilor publici decât cea valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. ...
111. Drept urmare, devine aplicabilă inclusiv regula de interpretare rațională ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus - unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să distingă. ...
112. Procedeul analizat ar fi de natură a lipsi mecanismul special de despăgubire prin echivalent a persoanelor expoliate de regimul comunist de cerința previzibilității, cerință esențială recunoscută și afirmată repetat în materie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și de Curtea Constituțională, astfel încât, inclusiv din perspectiva metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, se conturează concluzia interpretării art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 în forma modificată în sensul respectării aceluiași jalon de evaluare (grila notarială valabilă în anul precedent emiterii deciziei de compensare) și în cadrul procedurii judiciare. ...
113. Astfel, în Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, Curtea Constituțională a arătat că „26. Astfel, în ceea ce privește criteriul de evaluare în vederea stabilirii măsurilor compensatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist, Curtea a observat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către instanța europeană a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere“. ...
114. Or, textul de lege analizat în cauza de față, în forma modificată prin Legea nr. 193/2021, reprezintă unul din elementele care configurează modalitatea concretă uniformă, eficientă și previzibilă prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele și recomandările exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de forul constituțional în jurisprudența în materia restituirii proprietăților. ...
115. Prin această normă juridică statul și-a asumat obligația de a evalua imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură în baza unor criterii clare, previzibile și obiective, care să permită finalizarea rapidă a procedurii de acordare a reparațiilor. Forma actuală a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 corespunde acestei cerințe, evaluarea, fie ea definitivată judiciar, rămânând legată de un reper legal stabil, cunoscut, respectiv grila valabilă în anul precedent emiterii deciziei de compensare contestate, aspect de natură a conserva și accentua atributul previzibilității sistemului național de despăgubiri. Soluționarea dosarelor administrative de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor se face într-o anumită ordine, în principiu cea a înregistrării (art. 34 din lege), ceea ce nu lasă loc arbitrarului în ecuația juridică analizată. ...
116. Interpretând astfel textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, se asigură o aplicare uniformă a reglementării legale, prin raportare la un criteriu precis determinat (grila notarilor publici valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), cunoscut a priori de toți destinatarii normei legale, criteriu care nu este influențat de evenimente ulterioare, cum ar fi durata procedurii judiciare desfășurate în fața primei instanțe și a celei de apel, care are un anumit caracter aleatoriu. ...
117. Or, remediul procesual pentru asigurarea respectării dreptului părții la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și, corelativ, a principiului fundamental al judecării cu celeritate a cauzelor nu poate consta în această materie în aplicarea pretoriană (în lipsa unei prevederi legale în acest sens) a unei alte grile notariale (mai apropiate de momentul soluționării definitive a cauzei judiciare) decât cea prevăzută legal. ...
118. Este adevărat că în cadrul paragrafului 128 al Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2022, menționată anterior, se arată că „finalitatea urmărită de legiuitor a fost ca persoanele îndreptățite la obținerea de măsuri compensatorii să beneficieze de stabilirea unor despăgubiri compensatorii care să fie evaluate în funcție de grilele cele mai apropiate de momentul primirii efective a acestora“, însă acest considerent nu poate fi interpretat în sensul impunerii obligativității raportării instanței de judecată care evaluează imobilul în cadrul unei contestații formulate împotriva deciziei administrative de compensare la o altă grilă notarială decât cea prevăzută legal, respectiv cea valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare contestate. ...
119. Această concluzie se impune în primul rând întrucât, prin modificările în materie care au fost adoptate începând cu anul 2020 (Legea nr. 22/2020) și terminând cu Legea nr. 193/2021, legiuitorul a urmărit ca persoanele îndreptățite la obținerea de măsuri compensatorii să beneficieze de creșterea per ansamblu a valorilor din grilele notariale, prin stabilirea despăgubirilor cu luarea în considerare a acestei evoluții favorabile. ...
120. Elocventă în acest sens este expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 22/2020, primul act normativ prin care s-a urmărit modificarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 sub aspectul criteriului de evaluare: „Legea (nota noastră - Legea nr. 165/2013) a intrat în vigoare la data de 16.05.2013, ca urmare, toate deciziile se emit ținând cont de grilele notariale din anul 2013, astfel cei îndreptățiți, toți cei care beneficiază de prevederile acestei legi (atât persoane fizice, cât și persoane juridice) sunt prejudiciați raportat la faptul că grila notarială este actualizată anual de către Comisia Națională. Actul normativ a intrat în vigoare acum 6 ani, valorile de piață ale imobilelor au suferit modificări și în grilele notariale, precum și inflația anuală duce la o pierdere a valorii despăgubirilor (se pot verifica grilele notariale aplicabile în cazul localităților din anul 2013 și anii următori, inclusiv cel în vigoare din anul 2018), în majoritatea cazurilor se pot observa creșteri de cca. 30%.“ ...
121. Așadar, legiuitorul a apreciat că aplicarea unor grile notariale vechi de 6 ani, în contextul unei dinamici a valorilor de piață ale imobilelor și al inflației anuale, prejudiciază persoanele îndreptățite la acordarea de despăgubiri, finalitatea urmărită de acesta fiind, așadar, aceea ca persoanele îndreptățite să beneficieze de stabilirea unor despăgubiri compensatorii care să fie evaluate în funcție de grile mai apropiate de momentul primirii efective a acestora, aspect care, astfel cum s-a evidențiat anterior, intră în marja de apreciere recunoscută în domeniu statului național de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. ...
122. Or, această finalitate expusă este respectată de textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma sa modificată prin Legea nr. 193/2021, atât timp cât evaluarea nu se mai realizează prin raportare la grila notarilor publici valabilă pentru anul 2013, îndepărtată, ci la grile mult mai apropiate de momentul primirii măsurilor compensatorii, și anume cele valabile în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională. ...
123. Aceste grile sunt în principiu foarte apropiate și de data declanșării procedurii judiciare, având în vedere termenul procedural scurt de contestare judiciară a deciziilor de compensare, de doar 30 de zile de la data comunicării deciziei administrative, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. ...
124. În al doilea rând, paragraful 128 al Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2022 trebuie analizat sistematic, respectiv în contextul chestiunii de drept care a fost cercetată în respectiva sesizare anterioară. Astfel, în precedenta decizie a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, premisa raționamentului juridic a fost aceea a nesoluționării dosarului administrativ de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Drept urmare, considerentul citat a fost afectat de instanța supremă în mod predilect operațiunii juridice de identificare a grilei notariale de referință pentru astfel de situații, respectiv cele în care lipsește o decizie administrativă de compensare emisă [evident, pe baza grilei notariale valabile în anul precedent, conform art. 21 alin. (6) din lege]. Or, nu acesta este cazul în silogismul juridic prezent, în care una dintre premise este existența deciziei de compensare emise de comisia administrativă. ...
125. Conchizând, inclusiv din perspectiva metodei de interpretare teleologică, rezultatul interpretării normei juridice analizate este același: textul de lege cercetat are în vedere grefarea controlului jurisdicțional al instanței de judecată învestite cu o contestație împotriva deciziei administrative de compensare pe aceeași grilă de evaluare valabilă în anul precedent emiterii deciziei, avută în vedere și de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. ...
126. Interpretarea expusă a dispoziției legale analizate rezultă și prin aplicarea metodei gramaticale de interpretare a normelor juridice. Astfel, cercetând sintactic și morfologic prevederea legală, rezultă că textul actual al art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 este formulat în mod clar, lipsit de echivoc, legiuitorul prevăzând tranșant că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face „prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională de Compensarea Imobilelor“. ...
127. Aplicarea unei alte grile notariale ca jalon de evaluare aferent procedurii judiciare decât cea expres și inechivoc consacrată de art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 193/2021, ar echivala în acest context cu modificarea sau completarea normei juridice în vigoare enunțate. ...
128. Ca atare, utilizând conjugat cele trei metode de interpretare a normelor juridice dezbătute în paragrafele precedente, rezultă că art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma modificată, nu poate fi interpretat decât în sensul că grila notarială în funcție de care se verifică în cadrul procedurii judiciare evaluarea imobilului rămâne cea valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. ...
129. Convergent, se impune a se nota și faptul că, prin paragraful 93 al Deciziei nr. 46 din 7 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat următoarele: „În temeiul art. 21 alin. (6) astfel modificat (notă - prin Legea nr. 219/2020), evaluarea în prezenta cauză ar urma să se raporteze la grilele notariale din anul 2018, iar nu din anul 2013, astfel cum s-a calculat de către prima instanță, având în vedere că persoanele îndreptățite aparțin categoriei titularului dreptului de proprietate - fost proprietar sau moștenitori legali ori testamentari ai acestuia - al cărui drept de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de către stat a imobilului“, obiectul dosarului în care s-a formulat respectiva sesizare fiind reprezentat de o decizie de validare parțială și de compensare emisă în 2019, instanța supremă reținând așadar că evaluarea imobilului urma să se realizeze de instanța de judecată prin aplicarea exact a grilei notariale valabile în anul precedent emiterii deciziei de compensare contestate. ...
130. Este adevărat faptul că, potrivit paragrafului 116 din Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat că: „Or, atât timp cât legiuitorul a modificat art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 și a raportat evaluarea imobilelor la grila notarială valabilă pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, deci a stabilit criteriul de evaluare a imobilelor în faza administrativă, dar a omis să modifice și art. 35 din același act normativ, prin indicarea criteriului de evaluare în faza judiciară, se pune problema dacă se aplică în această ultimă fază, mutatis mutandis, prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013“. ...
131. Aserțiunea se regăsește în mod similar și în cadrul paragrafului 94 al aceleiași decizii a instanței supreme. ...
132. Considerentul enunțat din decizia ilustrată, relativ la omisiunea legiuitorului de a modifica art. 35 din lege, prin indicarea criteriului de evaluare în faza judiciară, trebuie însă privit sistematic, prin raportare la ansamblul considerentelor din decizia respectivă a instanței supreme, ansamblu grefat atât pe ipoteza nesoluționării dosarului administrativ de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (deci a inexistenței unei decizii de compensare emise de autoritatea administrativă), cât și pe inexistența unei reglementări legale exprese privind determinarea jalonului de evaluare într-o astfel de situație negativă. Considerentul are în vedere nereglementarea reperului privind evaluarea în contestația judiciară atunci când nu există o decizie administrativă de compensare, și nu nereglementarea reperului pentru procedura judiciară, indiferent dacă există sau nu o decizie administrativă. Maniera de interpretare a acestui considerent nu poate fi din această perspectivă expusă, una extinsă. ...
133. Or, astfel cum s-a expus anterior, situația în cazul prezent se grefează pe premisa existenței unei decizii de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, contestate judiciar. Prin prisma celor expuse nu se poate aprecia deci că acest considerent citat ar radia și asupra algoritmului juridic al prezentei cauze, caracterizate atât prin existența premisei distincte menționate, cât și - cel mai important - prin existența unei norme legale incidente [art. 21 alin. (6) din legea modificată], aspect care distinge fundamental sesizarea prezentă de cea anterioară. ...
134. Concluzia decelată este confirmată, de altfel, inclusiv de un alt paragraf al aceleiași decizii anterioare a instanței supreme, respectiv paragraful 126. Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat în cadrul său următoarele: „Modalitatea de determinare a măsurilor compensatorii prin puncte este prevăzută în cadrul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. Atât timp cât, în acest caz, nu există o decizie emisă în procedura administrativă, iar hotărârea judecătorească ține locul acestei decizii, art. 21 alin. (6) trebuie interpretat în sensul că măsurile compensatorii trebuie determinate prin raportare la grilele notariale valabile pentru anul precedent pronunțării hotărârii judecătorești.“ ...
135. Astfel, instanța supremă a precizat în mod expres că aprecierea sa este valabilă pentru „acest caz“, respectiv cel al inexistenței unei decizii emise în procedura administrativă, ceea ce determină, per a contrario, concluzia că aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent pronunțării hotărârii judecătorești nu se justifică legal în ipoteza în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și-a îndeplinit obligația legală de a emite decizie de compensare, precum este cazul în sesizarea prezentă. ...
136. Argumentul principal al concluziei instanței supreme privind raportarea la grila notarială din anul precedent pronunțării hotărârii judecătorești a fost acela al inexistenței unei decizii emise în procedura administrativă, ceea ce înseamnă că, inclusiv în cadrul deciziei sale anterioare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat ca primordială grila notarială valabilă în anul precedent emiterii deciziei de compensare ca etalon de evaluare. ...
137. Nici statuările instanței supreme din cuprinsul Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 nu sunt de natură a infirma rezultatul interpretării decelat potrivit paragrafelor anterioare. ...
138. Astfel, prin paragrafele 62-64 și 66 din respectiva decizie, instanța supremă a reținut: „62. Prin art. 4 legiuitorul a înțeles să reglementeze conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul ca dispozițiile legii noi să fie aplicabile cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acesteia. ...
63. Legea nr. 165/2013 cuprinde nu numai prevederi cu caracter procedural (cum ar fi, de pildă, cele care instituie anumite termene), ci și prevederi cu caracter substanțial, referitoare la cuantumul și modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privința acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptățită la restituire, pe de o parte, și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. ...
64. Decizia autorității administrative implicate în procesul de acordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 a fost supusă controlului jurisdicțional, astfel încât dreptul de creanță, de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie, nu este un drept cert și exigibil și, de aceea, situația juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicțională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite. (...) ...
66. Dată fiind situația juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanțial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situației juridice aflate în curs de desfășurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispozițiile art. 4, fiind, în consecință, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, și nu cea de la data introducerii acțiunii.“ ...
139. Analizând din punct de vedere logic și sistematic aceste considerente citate, se observă facil împrejurarea că instanța supremă a statuat că, întrucât, până la momentul rămânerii definitive a deciziei de compensare, situația juridică în temeiul Legii nr. 165/2013 este în curs de constituire (facta pendentia), atunci noile dispoziții legale modificatoare ale Legii nr. 165/2013 (în sesizarea respectivă cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2016) sunt aplicabile și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate. ...
140. Nicăieri în cuprinsul acestei decizii anterioare nu se recunoaște însă posibilitatea instanțelor de judecată ca, în ipoteza intervenirii unor modificări legislative aduse prevederilor art. 21 alin. (6) , sub aspectul modului de evaluare a despăgubirilor, precum s-a procedat prin Legea nr. 193/2021, să ignore norma legală și să stabilească un alt criteriu de evaluare decât cel prevăzut de legiuitor. Aceste paragrafe ale Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 nu pot fi privite așadar decât din perspectiva cercetării aplicării în timp a legii materiale, operațiune juridică față de care ele au fost subordonate, dată fiind chestiunea de drept în analiza căreia au fost realizate, concluzie care rezultă inclusiv din paragrafele citate ale respectivei decizii. ...
141. De altfel, rezultatul interpretării normei juridice din prezenta sesizare nu contrazice decizia instanței supreme analizată atât timp cât constatarea incidenței art. 21 alin. (6) , în forma modificată prin Legea nr. 193/2021, în cadrul procedurii judiciare, reprezintă chiar o aplicație particulară a principiului aplicării legii noi pe parcursul procesului, principiu confirmat prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018. ...
142. Concluzionând în baza tuturor acestor argumente expuse, rezultă că într-un litigiu ce are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. ... ...
Sursa oficială ↗