Decizia CCR nr. 410/2013Paragraful 24

Cu aceeaşi ocazie, Curtea a mai arătat că eventualele probleme practice care s-ar fi putut ivi cu privire la modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor contestate de autor au fost dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. XV din 22 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, "în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, (...) judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia". Aşa fiind, Curtea a arătat că prevederile legale criticate nu contravin principiului dreptului oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România este parte.