Decizia CCR nr. 409/2013Paragraful 31

Distinct de cele arătate, Curtea constată că deşi, potrivit dispoziţiilor art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei poate pronunţa doar condamnarea inculpatului, în practică, instanţele au pronunţat, în cazul recunoaşterii vinovăţiei, şi soluţii de achitare pe baza prevederilor art. 10 alin. 1 lit. b1) din Codul de procedură penală şi ale art. 18^1 din Codul penal. S-a reţinut, în acest sens, în hotărârile instanţelor că singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată este cel prevăzut în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1) din Codul de procedură penală, toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute în art. 10 din Codul de procedură penală impunând efectuarea cercetării judecătoreşti în urma căreia să se stabilească existenţa faptei, dacă aceasta constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită de inculpat (a se vedea, în acest sens, Decizia penală nr. 2.142 din 19 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală). Curtea reţine, însă, că aceste aspecte constituie chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, iar, în cazul în care, din acest punct de vedere, se prefigurează o practică neunitară în privinţa interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a se pronunţa, prin soluţionarea unui recurs în interesul legii, asupra aspectelor semnalate.