Decizia ÎCCJ nr. 44/2022 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării 47. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sesizarea instanței supreme nu îndeplinește cerința referitoare la existența unei relații de dependență între răspunsul dat problemei invocate și soluționarea pe fond a cauzei, prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecință, respingerea acesteia, ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele reținute în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu privire la sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, pentru următoarele argumente: (i) Măsurile asigurătorii reprezintă măsuri procesuale care au caracter incidental în cursul procesului penal, putând fi dispuse în vederea realizării scopurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar cele instituite în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (cum este și cazul în speța care a generat problema de drept pendinte) au caracter provizoriu, rolul lor fiind de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta prevăzută de legea penală. (ii) Prin urmare, măsurile asigurătorii nu echivalează cu acoperirea pagubei, ci au doar rolul de a garanta recuperarea acesteia, astfel că dispunerea lor nu vizează soluționarea pe fond a laturii civile/penale a cauzei, motiv pentru care întrebarea formulată de instanța de trimitere nu întrunește cerința de admisibilitate analizată. (iii) În plus, această condiție nu este îndeplinită nici pentru faptul că, astfel cum rezultă din analiza considerentelor încheierii de sesizare, dificultatea de interpretare a termenului „pagubă“ prevăzut de art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală izvorăște din coroborarea eronată a prevederilor acestui articol cu dispozițiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005. (iv) Un alt argument rezidă în faptul că, deși Curtea de Apel Târgu Mureș solicită interpretarea noțiunii de „pagubă“ în materia măsurilor asigurătorii instituite în cauze privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în cuprinsul întrebării prealabile se referă la „instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în materia infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005“. Or, acest din urmă text de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 55/2021, nu prevede o infracțiune, ci natura sancțiunii aplicabile (închisoare alternativ cu amenda sau amenda ca pedeapsă unică) în situația acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 6^1,art. 8 sau art. 9 din Legea nr. 241/2005. (v) În altă ordine de idei, termenul „pagubă“ produsă prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la care face referire art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală nu ridică probleme de interpretare și aplicare. Astfel, având în vedere coroborarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) cu cele ale art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, în cauzele ce au ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală este aplicabilă Decizia Completului competent să judece recursul în interesul legii nr. 17/2015, atât la stabilirea pagubei, cât și la luarea măsurilor asigurătorii dispuse în vederea reparării acesteia și care va cuprinde atât debitul principal, cât și obligațiile fiscale accesorii. ... ...