Decizia CCR nr. 349/2013Paragraful 18
Paragraful 18
Referitor la invocarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, se arată că acesta nu este aplicabil persoanelor juridice, iar în ceea ce priveşte termenul scurt, de 6 luni, pe care cultele religioase din România l-ar fi avut la dispoziţie pentru constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiect de reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, spre deosebire de termenul de un an instituit în mod similar de Legea nr. 10/2001, arată că, în realitate, cultele religioase au avut la dispoziţie un interval de timp mult mai lung pentru a solicita restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv de la intrarea în vigoare a actului normativ care instituia acest drept, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, şi până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, în temeiul căreia a fost instituit termenul de prescripţie criticat în prezenta cauză.
Sursa oficială ↗