Decizia ÎCCJ nr. 46/2022 (HP)Punctul V
Punctul V
V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
21. Apelanții au arătat că ultima tranșă de plată era exigibilă la sfârșitul anului 2016, respectiv la data de 31 decembrie 2016, iar pe perioada acestei proceduri speciale de executare, în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, orice procedură de executare silită a fost suspendată de drept. Prin urmare, creditorii, chiar dacă au constatat că debitorii nu își îndeplinesc integral obligațiile de plată, respectiv nu determină corect valoarea titlului executoriu la care se raportează procentele de plată eșalonată, nu au avut deschisă nicio cale procedurală pentru a contesta întinderea creanței lor, din moment ce nu au avut dreptul de a proceda la executarea silită a drepturilor salariale restante pe care debitorii au refuzat să le calculeze și să le plătească de bunăvoie. Dreptul de a solicita executarea silită s-a născut la data de 1 ianuarie 2017, deoarece până atunci a operat suspendarea de drept a executării silite, iar în raport cu această dată cererea lor de executare, adresată executorului judecătoresc la data de 23 decembrie 2019, a fost făcută înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani. ...
22. Chiar dacă ultima tranșă a drepturilor salariale achitate de intimat apelanților a avut loc la 19 noiembrie 2015, aspect necontestat, cu precizarea că aceasta a fost doar o plată parțială, termenul de prescripție de 3 ani nu poate fi calculat de la această dată în condițiile în care efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 se întind până la sfârșitul anului 2016. Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă la 1 ianuarie 2017, sub imperiul actualului Cod de procedură civilă, și s-a încheiat la 1 ianuarie 2020. În condițiile în care cererea de executare silită a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc în decembrie 2019, dreptul creditorilor de a cere executarea silită nu era prescris la data la care s-au adresat executorului judecătoresc. ...
23. În concluzie, dreptul de a obține executarea silită pentru sumele pe care debitorul le datorează în temeiul titlurilor executorii pentru perioada 12 noiembrie 2009 și până în prezent nu este prescris. Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă la 1 ianuarie 2017, iar data de 31 decembrie 2016 reprezintă data finală de plată a creanței. ...
24. Intimatul-contestator Tribunalul Sălaj nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. ...
25. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere. ...
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept ...
26. Instanța de trimitere a apreciat că, raportat la modalitatea de exprimare a legiuitorului din cuprinsul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în condițiile în care trimiterea de la alin. (2) al acestui articol folosește noțiunea de „termen“ la singular, înțelesul alin. (1) al aceluiași articol ar putea fi acela că se referă la un singur termen unitar, chiar dacă în cuprinsul alin. (1) , la lit. a) -e) , se face referire la ani diferiți. ...
27. Pe de altă parte, prin prisma existenței unor termene diferite de scadență, prin raportare la fiecare tranșă în parte [lit. a) -e) ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], poate exista și interpretarea că acestea pot fi puse în executare în termene de prescripție diferite, calculate prin raportare la fiecare dată de scadență a fiecărei tranșe. ...
28. Ca urmare, instanța de trimitere a arătat că se impune a fi tranșată această chestiune de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea unei hotărâri prealabile. ... ...
Sursa oficială ↗