Decizia CCR nr. 272/2013Paragraful 71

Atunci când interesul patrimonial în cauză îl constituie o creanţă, acesta nu poate fi considerat "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmat de jurisprudenţa constantă a instanţelor (Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Plechanow împotriva Poloniei, paragraful 83, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94, şi Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Draon împotriva Franţei, paragraful 68). Raportat la speţa de faţă, Curtea constată că nu există o bază în dreptul intern care să determine naşterea automată în favoarea acţionarilor a unui drept de creanţă asupra dividendelor şi nici o jurisprudenţă constantă a instanţelor interne în sensul respectiv. Din contră, instanţele au statuat că dreptul la dividende se naşte în momentul în care adunarea generală stabileşte printr-o hotărâre cu privire la dividende (în acest sens, cu titlu exemplificativ: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială - Decizia nr. 2.182 din 22 iunie 2004 şi Decizia nr. 2.172 din 9 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială - Sentinţa nr. 2.210 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială - Decizia nr. 81 R din 19 ianuarie 2007).