Decizia CCR nr. 271/2013Paragraful 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.05.2013 · dosar 15.326/280/2012
Paragraful 28
Curtea a reţinut că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 24 din Legea fundamentală, deoarece o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, fie ea şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovăţii, nu echivalează cu înfrângerea principiului dreptului la apărare. A admite o astfel de teorie presupune anihilarea rolului constituţional al procurorului, care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sens în care acesta îşi exercită funcţia publică de acuzare. Totodată, Curtea a mai constatat că de esenţa dreptului la apărare este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-şi probeze nevinovăţia, cât şi dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăţiei stabilite. Prin urmare, chiar dacă, prin ordonanţa procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală, se stabileşte că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind aplicată o sancţiune cu caracter administrativ, aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, persoana interesată având, aşa cum s-a arătat mat sus, posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului soluţia de netrimitere în judecată.
Sursa oficială ↗