Decizia CCR nr. 280/2013Paragraful 11

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituţionale, întrucât împiedică analizarea de către instanţă a cererilor prin care se solicită constatarea încălcării de către organele statutare ale partidului a propriului statut. Arată că este lăsată la latitudinea exclusivă a organelor statutare ale partidului aplicarea oricărei sancţiuni, inclusiv excluderea din partid, chiar cu încălcarea propriului statut, fără teama că această încălcare ar putea fi cenzurată de către instanţă. Susţine că astfel se nesocoteşte dreptul de acces liber la justiţie, dar şi plenitudinea de judecată a instanţelor judecătoreşti, consacrată de art. 126 alin. (1) din Constituţie. Precizează că prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie sunt în sensul că prin lege se stabileşte competenţa materială sau teritorială a instanţelor judecătoreşti, iar nu în sensul că asupra unui diferend nicio instanţă nu este competentă să se pronunţe. Având în vedere faptul că, potrivit art. 1 teza a doua din Legea nr. 14/2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public şi, în conformitate cu art. 2 din aceeaşi lege, acestea participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice, a lăsa în afara controlului judecătoresc respectarea de către organele de decizie ale partidelor a propriilor statute înseamnă a nega drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie şi a permite abuzul de drept.