Decizia CCR nr. 199/2013Paragraful 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.04.2013 · dosar 137/64/2012
Paragraful 12
Guvernul arată că fauna de interes cinegetic, "resursă naturală regenerabilă", nu poate fi calificată din punct de vedere al regimului de proprietate decât prin recurgerea la prevederile dreptului comun, Codul civil, ca fructe naturale ale pădurilor. Prin urmare, potrivit regulii de drept comun, art. 550 alin. (1) din Codul civil: "Fructele [...] se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel". În cazul faunei de interes cinegetic, calificarea ei ca bun public de interes naţional şi internaţional se referă tocmai la importanţa de interes general a faunei de interes cinegetic pentru mediu şi pentru viaţa de zi cu zi a societăţii. Prin urmare, scopul esenţial al Legii nr. 407/2006 este tocmai stabilirea regulilor de gospodărire eficientă a acestei resurse naturale reprezentată de fauna de interes cinegetic. Practic, deşi exemplarele din fauna de interes cinegetic constituie fructe naturale şi, prin urmare, în sensul legii civile au regim de proprietate privată, activitatea de gospodărire, de gestionare a acestei resurse regenerabile constituie o activitate de interes general, reglementată de către stat, prin Legea nr. 407/2006. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 136 alin. (3) şi (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece aceste dispoziţii vizează bunuri proprietate publică.
Sursa oficială ↗