Decizia CCR nr. 174/2013Paragraful 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.03.2013 · dosar 8.399/302/2012
Paragraful 28
Dispoziţiile legale ce constituie obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate se referă la hotărârea judecătorească prin care este soluţionată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reglementate de art. 3 din Legea nr. 61/1991. Chiar dacă, în cazul de faţă, obiectul de reglementare al actului normativ examinat îl constituie incriminarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice - clasificate în infracţiuni şi contravenţii - şi stabilirea sancţiunilor corespunzătoare, Curtea constată existenţa unei similitudini în privinţa normelor de procedură criticate, referitoare la modalitatea de contestare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cu cele analizate prin decizia mai sus indicată, referitoare la contestarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În acest sens, Curtea observă şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 61/1991, potrivit cărora prevederile acestei legi se întregesc cu cele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii.
Sursa oficială ↗