Sari la conținut

Decizia CCR nr. 123/2013Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.03.2013
Dosarul
1.430

Se arată în acest sens că reclamanta E.ON a participat în calitate de investitor strategic la privatizarea unei societăţi deţinute de stat prin Electrica, prin achiziţionarea şi subscrierea unui număr de acţiuni care reprezintă 51% din capitalul social şi bazându-se pe posibilitatea de a achiziţiona pachetul rămas deţinut de stat într-o perioadă de timp definită. Întrucât statul promisese salariaţilor societăţii privatizate posibilitatea de a achiziţiona până la 10% din capitalul social al societăţii (din acţiunile deţinute de acesta prin Electrica în societatea privatizată), cele două drepturi concurente trebuiau reconciliate, sens în care contractul de privatizare a prevăzut că opţiunea investitorului strategic va curge de la data de 1 ianuarie 2008. În acelaşi timp, ordonanţa de urgenţă a Guvernului şi legea prin care a fost aprobat contractul de privatizare au reconciliat cele două opţiuni, reglementând că opţiunea salariaţilor expiră la data de 31 decembrie 2007, şi au mandatat Ministerul Industriei şi Comerţului şi Electrica să adopte procedurile necesare pentru a permite exercitarea acestui drept. Deşi au trecut mai mult de 8 ani de la data la care statul a făcut o promisiune faţă de salariaţi şi procedurile necesare nu au fost încă adoptate, începând cu anul 2007 au fost adoptate acte normative succesive (ordonanţe de urgenţă ale Guvernului şi legi) pentru a restrânge obiectul opţiunii de cumpărare a E.ON, astfel încât să permită autorităţilor publice şi Electrica să elaboreze normele şi criteriile necesare. În anul 2010, E.ON şi-a exercitat opţiunea cu privire la toate acţiunile deţinute la acea dată de Electrica în cadrul societăţii privatizate, specificând că un procent de până la 10% din capitalul social va fi transferat doar după data de 1 ianuarie 2011, când termenul prevăzut de legea în vigoare la acea dată pentru opţiunea salariaţilor urma să expire. Având în vedere inactivitatea autorităţilor publice şi acţionând cu bună-credinţă, E.ON a convenit cu asociaţiile salariaţilor să le acorde o opţiune convenţională de a achiziţiona până la 10% din acţiunile primite după achiziţionarea acestora de la Electrica. Cu câteva zile înainte de 1 ianuarie 2011, Guvernul a intervenit din nou şi a prelungit termenul-limită pentru exercitarea dreptului salariaţilor de a achiziţiona acţiuni. Între timp, a fost acordată o nouă prelungire, după ce E.ON a demarat procedurile de arbitraj, fapt ce a întârziat orice efecte ale opţiunii de cumpărare ale E.ON în legătură cu un pachet de până la 10% din capitalul social, până la sfârşitul anului 2013.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie