Decizia CCR nr. 82/2013Paragraful 30

Curtea reţine că motivele mai sus arătate subzistă inclusiv în situaţia în care în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată una din părţi formulează o cerere de recuzare. Pe cale de consecinţă, încheierea de respingere a recuzării, ca şi hotărârea pronunţată în soluţionarea cauzei, nu poate avea decât un caracter definitiv. De altfel, în acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 299 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 20 iulie 2005, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, statuând că abrogarea, prin actul normativ criticat, a dispoziţiilor procedural- penale care reglementau recursul împotriva încheierii de respingere a recuzării s-a realizat de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, fiind determinată de raţiuni de politică penală, respectiv de "necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care impietează asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi", astfel cum se menţionează în mod expres în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004. Aşa fiind, actul normativ criticat nu numai că nu aduce atingere prevederilor constituţionale, ci constituie o aplicare a acestora, legiuitorul fiind preocupat de asigurarea exigenţelor unui proces echitabil, prin împiedicarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale şi prin asigurarea celerităţii procesului penal (soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigenţe).