Decizia CCR nr. 75/2013Paragraful 23

În cauza de faţă, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate susţine că o asemenea interdicţie nu se justifică, deoarece imparţialitatea instanţelor este pe deplin asigurată prin alte mijloace, respectiv prin reglementarea instituţiei abţinerii şi recuzării judecătorilor prevăzute în Codul de procedură civilă şi cel de procedură penală. În sprijinul acestei afirmaţii invocă Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care interzicea avocaţilor exercitarea dreptului de a pune concluzii la instanţele şi parchetele la care soţul sau rudele ori afinii acestora funcţionează ca judecători, respectiv procurori. Arată că, de vreme ce printre cazurile recuzării şi abţinerii se regăsesc doar relaţiile de rudenie, căsătorie şi afinitate, nu şi relaţiile de colegialitate, iar principiul pe care îl apără ambele interdicţii este cel al imparţialităţii, cu atât mai mult textul de lege criticat în cauza de faţă este neconstituţional. Curtea constată că o astfel de afirmaţie nu este de natură să susţină critica de neconstituţionalitate, ci, dimpotrivă, demonstrează că este necesară stabilirea prin lege a interdicţiei în discuţie, tocmai pentru că reprezintă singurul mijloc de evitare a riscului exercitării unei influenţe asupra instanţei, în lipsa reglementării unui caz de abţinere sau de recuzare constând în existenţa unor relaţii anterioare de colegialitate între judecătorul cauzei şi avocatul fost judecător al aceleiaşi instanţe.