Decizia CCR nr. 13/2013Paragraful 19

Dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 142 alin. (1) din Constituţie, "în măsura în care din conţinutul lor se înţelege că se constituie în act normativ de nivel superior în executarea căruia s-au adoptat Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 şi nr. 1.314/2008, acte administrative cu caracter normativ". Textul de lege criticat nu conţine nicio referire cu privire la vreo competenţă sau procedură jurisdicţională care să implice competenţa secţiilor sau a plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi nici a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în constatarea încălcărilor Codului deontologic, astfel că trimiterea la aceste norme ca fiind actul superior în executarea căruia s-au adoptat cele două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii este contrară şi dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi Legii nr. 317/2004. Mai arată autoarea excepţiei că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) concretizează o atribuţie a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu reglementează vreo competenţă normativă şi nici nu ordonă emiterea vreunui act normativ de executare, astfel că nu pot constitui temei de drept pentru adoptarea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 şi nr. 1.314/2008. Dacă s-ar accepta contrariul, atunci aceste norme nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care trebuie să le întrunească un text de lege, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Mai precizează autoarea excepţiei că, potrivit art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, "Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare"; or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat într-un alt litigiu, cu referire la Hotărârea Plenului nr. 564/2008 prin care s-au introdus art. 36^1 şi art. 36^2 în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, că este "un act cu caracter normativ, dar care nu vizează carierea şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004"; altfel spus, încălcarea Codului deontologic nu se înscrie în "cariera judecătorilor", iar nici Legea nr. 303/2004 şi nici Legea nr. 304/2004 nu conţin reglementări cu privire la procedura jurisdicţională de constatare a încălcărilor Codului deontologic şi nici trimiteri la acesta.