Decizia CCR nr. 13/2013Paragraful 17

Dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 contravin art. 1 alin. (5) , art. 73 alin. (3) lit. l) , art. 126, art. 129 şi art. 142 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care din conţinutul acestora se înţelege că sintagma "şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege" acoperă şi dispoziţia art. 36^2 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat prin Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 şi nr. 1.314/2008, conform căreia "Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, în sensul art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă sunt edictate cu exces de putere, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost învestit prin lege organică cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială. Atribuirea, printr-un act normativ de nivelul unei hotărâri a unei autorităţi administrative centrale, de competenţe şi căi de atac pentru oricare dintre instanţele judecătoreşti enumerate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în cazul de faţă pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este contrară normelor constituţionale invocate, al căror garant este Curtea Constituţională, întrucât astfel de norme pot fi adoptate numai prin lege organică, chiar dacă noţiunea de "lege" utilizată în cuprinsul sintagmei criticate poate avea şi un sens larg, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, cu referire la art. 124 alin. (3) din Constituţie.