Decizia CCR nr. 13/2013Paragraful 53

Curtea constată că, deşi autoarea excepţiei menţionează că obiect al excepţiei diferite texte din Legea nr. 304/2004, respectiv Legea nr. 317/2004, din întreaga argumentaţie susţinută şi depusă la dosarul cauzei rezultă că aceasta urmăreşte, în realitate, anularea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, chiar şi prin intermediul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, dar fără a contesta, de fapt, legitimitatea constituţională a textelor legale criticate. Această constatare se bazează atât pe exprimarea sa explicită, în acest sens, de exemplu: "ca atare, dispoziţia art. 36^2 alin. (7) din Hotărârea nr. 564/2008, potrivit căreia Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este contrară art. 133 alin. (7) din Constituţie, dar şi art. 134 alin. (3) din Constituţie, conform căruia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pot fi atacate numai hotărârile Consiliului Superior ale Magistraturii în materie disciplinară" - pag. 13, paragraful 1 din memoriul în apărare, cât şi pe faptul că susţinerile sale de neconstituţionalitate asupra textelor legale sunt formulate în funcţie de anumite interpretări care nu rezultă explicit din conţinutul normativ al acestora, ci, probabil, au apărut în procesul aplicării acestora de către entităţile publice competente.