Decizia ÎCCJ nr. 6/2022 (RIL)Punctul 10
Punctul 10
10. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că prima orientare jurisprudențială este în litera și în spiritul legii. În argumentarea opiniei sale susține că această orientare asigură predictibilitatea cheltuielilor de executare și un tratament juridic echitabil în procedura execuțională. Astfel, menționează că taxa pe valoarea adăugată se înfățișează ca un cost inerent acestei proceduri, în legătură cu care părțile trebuie informate prin actele normative care stabilesc limitele onorariilor executorilor judecătorești. Or, pentru a nu se depăși costurile previzibile din cadrul executării silite, onorariile maximale ale executorilor judecătorești trebuie să includă și taxa pe valoarea adăugată. ...
Sursa oficială ↗