Decizia ÎCCJ nr. 4/2022 (RIL)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție 58. Constatând îndeplinită condiția legală a titularului sesizării, instituită prin dispozițiile art. 514 din Codul de procedură civilă, în privința autorului acesteia, Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, se rețin în atenție dispozițiile art. 515 din același cod, potrivit cărora „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“. ... 59. Concepută într-o manieră mai degrabă proprie celuilalt mecanism de unificare jurisprudențială reglementat în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă (sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), prin aceea că nu sumarizează o anume problemă de drept punctuală ce ar fi fost dezlegată diferit în practica instanțelor, ci adresează întrebări, într-o formulare sinuoasă, arborescentă și, relativ, lipsită de claritate juridică, sesizarea de față aduce în atenție următoarele chestiuni: a) Dacă conceptul de autoritate de lucru judecat la care se referă art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu permite existența de neconcordanțe între dispozitivul și considerentele hotărârii ori dacă acestea ar fi permise când existența lor ar fi justificată de necesitatea respectării principiului non reformatio in pejus. ... b) Dacă sintagma „cazurile anume prevăzute de lege“ din cuprinsul art. 481 din Codul de procedură civilă se circumscrie doar excepției autorității de lucru judecat, în aplicarea art. 432 teza a II-a din același cod, sau și altor excepții procesuale (de fond și de procedură) absolute, de ordine publică. ... ... 60. Examenul jurisprudențial relevă însă că hotărârile atașate sesizării nu reflectă în niciun fel problematica dedusă Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii prin sesizare, în cuprinsul celor două întrebări. ... 61. Astfel, jurisprudența atașată sesizării ilustrează următoarele soluții: A. Calea de atac a apelului/recursului a fost formulată în mod singular de reclamantul/intervenientul în interes propriu, a cărui cerere a fost respinsă pe fond în primă instanță. Această soluție este reformată în calea de atac, în urma invocării din oficiu de către instanță a unui motiv de ordine publică ori de către pârât a unei excepții procesuale absolute (prematuritatea cererii, inadmisibilitatea intervenției în interes propriu într-o cauză vizând drepturi cu caracter strict personal, lipsa calității procesuale active ori lipsa calității procesuale pasive), pe baza căruia/căreia a fost admisă calea de atac, casată/schimbată hotărârea de primă instanță și respinsă acțiunea ca prematură/intervenția ca inadmisibilă, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă ori ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. În considerentele unora dintre aceste hotărâri se regăsesc și aprecieri în legătură cu neîncălcarea dispozițiilor art. 481 din Codul de procedură civilă, arătându-se că, întrucât în primă instanță acțiunea reclamantului a fost respinsă pe fond, iar în apel/recurs cauza a fost soluționată pe excepție, partea are posibilitatea de a deduce din nou judecății pretențiile formulate, prin indicarea cadrului procesual corect. Tot astfel s-a considerat că încălcarea principiului non reformatio in pejus nu a putut avea loc în circumstanțele schimbării/casării soluției inițiale a primei instanțe, de respingere pe fond a acțiunii, și înlocuirii sale cu cea a respingerii pe excepție, întrucât acțiunea reclamanților va rămâne tot respinsă, dar pe un alt considerent. ... B. O a doua soluție jurisprudențială corespunde următoarelor tipologii: – Calea de atac a apelului/recursului a fost formulată în mod singular de reclamant împotriva soluției primei instanțe, care îi respinge ca nefondată acțiunea în urma examinării sale pe fond. Calea de atac este respinsă ca nefondată, în considerentele deciziei reținându-se suplimentar, ca argumente de respingere a cererii, neregularități referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, puse în prealabil în dezbaterea contradictorie a părților de către instanță (spre exemplu, faptul că acțiunea în constatare dedusă judecății se referă la o situație de fapt, iar nu la un drept și, de asemenea, că cererea nu susține interesul direct și propriu al reclamanților, ci pe cel al comodatarei imobilului ori că aceasta nu susține un interes ocrotit legal). Soluția în calea de atac este de menținere a sentinței și de respingere a apelului (spre exemplu, Decizia civilă nr. 353 din 3 aprilie 2018 a Tribunalului Arad). ... – Calea de atac a apelului a fost formulată în mod singular de reclamantul căruia prima instanță i-a respins pe fond acțiunea în pretenții, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. În apel, ca urmare a invocării de către intimatul-pârât a excepției de inadmisibilitate a acțiunii (pe motiv că partea are la dispoziție calea unei acțiuni ex contractu), pe care instanța o găsește întemeiată, se admite excepția și se respinge apelul reclamantului ca nefondat pentru a nu înrăutăți acestuia situația în propria cale de atac (spre exemplu, Decizia nr. 964/A din 18 octombrie 2019 a Tribunalului Timiș). ... – Calea de atac a recursului a fost formulată în mod singular de reclamantul a cărui acțiune, judecată în fond de prima instanță, a fost admisă în parte. Recursul a fost respins ca nefondat, ca efect al reținerii incidenței prescripției dreptului material la acțiune (guvernată de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat), invocată ca motiv de ordine publică, din oficiu, de către instanță, în considerentele instanței de recurs arătându-se că le substituie pe cele ale primei instanțe (spre exemplu, Decizia civilă nr. 444/R din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș). ... ... ... 62. Aceste soluții jurisprudențiale au fost considerate prin sesizare ca fiind divergente și ca reflectând opinii diferite sub aspectul ambelor probleme de drept în privința cărora s-a solicitat o rezolvare unitară Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii. ... 63. Astfel, prima din soluțiile jurisprudențiale mai sus redate a fost prezentată ca ilustrând opinia în sensul că autoritatea de lucru judecat nu permite, în nicio situație, existența unor contradicții între dispozitivul și considerentele hotărârii, opinie subsumată - se arată în sesizare - prevederilor art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 64. Cea de-a doua categorie de soluții jurisprudențiale a fost prezentată ca ilustrând opinia contrară, și anume că principiul neagravării situației părții în propria cale de atac poate fi de natură a permite și chiar a genera o anumită neconcordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii. ... 65. Ceea ce este semnificativ de remarcat este că niciuna din toate aceste hotărâri nu face vreo mențiune în cuprinsul său relativ la dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă, după cum nu justifică niciun moment soluția, structura ori cuprinsul său cu trimitere la aceste prevederi legale. În plus, în conținutul hotărârilor respective lipsește cu desăvârșire o problematizare de felul celei regăsite la primul capitol din sesizare (vizând prima problemă de drept) în privința instituțiilor juridice acolo evocate. ... 66. De altfel, așa cum se arată în motivarea sesizării, subsumarea jurisprudenței uneia sau alteia dintre cele două opinii ar fi fost dedusă indirect ori implicit din maniera de instrumentare a cauzelor de către instanțe. ... 67. Contrar sesizării însă, se constată, în legătură cu cea dintâi chestiune de drept dedusă soluționării, că nicio legătură nu poate fi stabilită între aceasta, așa cum a fost ea construită și redată, în varianta celor două opinii afirmate ca fiind divergente, și soluțiile jurisprudențiale despre care se pretinde că le-ar ilustra. Dimpotrivă, se reține că singurul element care a influențat soluția și conținutul considerentelor acestora a fost aprecierea diferită realizată de instanța de control judiciar, în raport cu circumstanțele fiecărei cauze în parte, a potențialului de încălcare sau nu a dispozițiilor art. 481 din Codul de procedură civilă, ca urmare/ca efect a/al primirii și admiterii excepției de ordine publică invocate în calea de atac de către pârât (intimat) ori a motivului de ordine publică invocat din oficiu de instanță. ... 68. Astfel, în prima orientare jurisprudențială, soluția primei instanțe de respingere pe fond a acțiunii/cererii de intervenție în interes propriu a fost schimbată/casată în calea de atac a apelului/recursului ca efect al reținerii motivului de ordine publică invocat din oficiu de instanță/a excepției de ordine publică invocate de pârât (intimat) vizând prematuritatea cererii, inadmisibilitatea, lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, apreciindu-se în toate aceste cazuri, cu trimitere la dispozițiile art. 481 din Codul de procedură civilă, că, în raport cu soluția adoptată în primă instanță, nu se poate reține încălcarea principiului non reformatio in pejus prin soluția instanței de control judiciar, fie pentru că rezultatul procesului este același (de respingere), din perspectiva dreptului ce s-a urmărit a fi recunoscut, fie pentru că soluția din apel/recurs creează doar un obstacol temporar, existând pentru parte posibilitatea reiterării cererii, cu respectarea dispozițiilor legale. ... 69. În cea de-a doua orientare jurisprudențială, soluția contrară, caracterizată prin reținerea în considerente a motivului de ordine publică/excepției absolute și a principiului neagravării situației părții în propria cale de atac (în raport cu soluția primei instanțe, care a fost, în unele cazuri, și de admitere în parte a acțiunii), a justificat neanalizarea pe fond a criticilor de apel și soluția de respingere a căii de atac ca nefondată. ... 70. De altfel, soluțiile instanțelor care se înscriu în cea de-a doua orientare jurisprudențială, ca regulă, nici nu pot constitui un exemplu care să ilustreze vreo neconcordanță între considerente și dispozitiv. Aceasta întrucât se înțelege că argumentele pe care le expun, între care se includ cele prin care excepția invocată de pârât/motivul de ordine publică ridicat din oficiu de instanța de control judiciar sunt găsite ca întemeiate și necesitatea respectării dispozițiilor art. 481 din Codul de procedură civilă, sunt cele ce justifică respingerea ca nefondată a căii de atac. Acestea apar ca fiind considerentele proprii deciziei date în controlul judiciar și care, împreună, susțin soluția de respingere a căii de atac ca nefondată. ... 71. Contrar mențiunilor din sesizare, mai trebuie arătat că, cu doar trei excepții, considerentele acestor hotărâri pronunțate în controlul judiciar nu substituie motivarea hotărârilor de primă instanță care au evaluat cauza pe fond, ci doar rețin prin argumente proprii că, întrucât acțiunea dedusă judecății este afectată de anumite lipsuri relative la exercițiul dreptului la acțiune și o reformare/schimbare a soluției prin reținerea excepției de ordine publică în calea de atac ar conduce la încălcarea art. 481 din Codul de procedură civilă în raport cu titularul căii de atac, cea mai bună soluție în circumstanțele date este cea a respingerii apelului/recursului. ... 72. Cât privește cele trei cazuri de exemple jurisprudențiale în care are loc o substituire a considerentelor hotărârii de primă instanță cu cele ale instanței de control judiciar, se reține că ele nu sunt în mod fundamental diferite de cele menționate în paragraful anterior, observându-se că urmează același tipar al construcției motivării, lor lipsindu-le doar justificarea nereformării soluției supuse controlului judiciar pentru motivul de ordine publică/excepția de ordine publică apreciat(ă) ca fiind incident(ă) în cauză, din rațiunile necesare asigurării respectării art. 481 din Codul de procedură civilă, ca și justificarea opțiunii de substituire a considerentelor. ... 73. Departe de a ilustra una sau alta din opiniile exprimate în privința primei probleme de drept a sesizării, aceste cazuri izolate se explică mai degrabă printr-un reflex al judecăților de acest tip realizate sub reglementarea Codului de procedură civilă din 1865, iar nu printr-o opțiune a instanței de control judiciar asumată în mod conștient asupra generării unei contrarietăți între dispozitivul sentinței primei instanțe (pe care îl menține când respinge apelul/recursul și care corespunde unei soluționări în fond a cauzei) și considerentele sale (care le înlocuiesc pe cele ale sentinței și care corespund unei soluționări pe excepție a litigiului), din rațiunea salvării principiului neagravării situației părții în propria cale de atac, care „ar permite sau chiar genera o anumită neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia“, cum se pretinde prin sesizare. ... 74. Acestor trei exemple de jurisprudență, caracterizate prin utilizarea procedeului substituirii considerentelor, le lipsește orice explicație legală a tehnicii de redactare utilizate, orice referire la dispozițiile art. 481 din Codul de procedură civilă și, cu atât mai puțin, la prevederile art. 430 alin. (2) din același cod, a căror opțiune de interpretare partinică se pretinde, fără niciun temei, că ar ilustra-o. ... 75. A privi în această cheie cazurile de jurisprudență supuse analizei înseamnă a le atribui un conținut și o rațiune care, în mod evident, le lipsește, modul în care au fost ele redactate neavând semnificația univocă a unei interpretări corelate a dispozițiilor art. 481 și art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul că, atunci când urmărește să asigure protejarea principiului non reformatio in pejus, instanța înțelege sau consideră că anumite neconcordanțe între considerentele hotărârii și dispozitiv ar fi permise sau chiar necesare. ... 76. O primă concluzie în privința sesizării este, așadar, aceea că jurisprudența înaintată nu reflectă în niciun fel opiniile, argumentele și problematica de la capitolul din sesizare vizând prima problemă de drept, despre care se arată, totuși, că au fost conturate în ceea ce este calificat în cuprinsul sesizării ca reprezentând „punctele de vedere doctrinare ale colectivelor de judecători“. ... 77. Or, rolul și funcția recursului în interesul legii sunt acelea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în privința acelor probleme de drept ce au primit o dezlegare diferită prin hotărâri judecătorești definitive, iar nu de a uniformiza curente de opinie, fie ele și aparținând colectivelor de judecători de la nivelul diferitelor instanțe, imprecis calificate prin sesizare ca reprezentând „doctrină“, acestea neputând constitui decât, cel mult, baze ale unei viitoare jurisprudențe. ... 78. S-a reținut deja în jurisprudența Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii (Decizia nr. 22 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1168 din 9 decembrie 2021, paragraful 52) că „nu poate constitui premisa exercitării recursului în interesul legii interpretarea unei probleme de drept care fie a primit o abordare diferită în studii juridice, fie este prefigurată a avea rezolvări diferite în dezbateri profesionale ale judecătorilor consultați în legătură cu chestiunea în discuție“. ... 79. Situația jurisprudenței atașate sesizării nu este cu nimic diferită nici cât privește cea de-a doua problemă de drept dedusă spre rezolvare prin sesizare. ... 80. În legătură cu aceasta se constată că aceleași două soluții jurisprudențiale anterior prezentate au fost subsumate celor două opinii afirmate ca fiind conturate în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 481 din Codul de procedură civilă, respectiv sintagmei „în cazurile anume prevăzute de lege“, afirmându-se că cea de-a doua soluție jurisprudențială ar corespunde curentului de interpretare restrictivă a normei în discuție, în timp ce prima ar corespunde interpretării sale extensive, care ar permite și alte cazuri în care poate avea loc o înrăutățire a situației titularului în propria cale de atac (excepții/motive de ordine publică), altele decât cea prevăzută expres de art. 432 din Codul de procedură civilă (excepția autorității de lucru judecat). ... 81. Din nou se constată că această subordonare a jurisprudenței corespunzător celor două curente de opinie (de asemenea, „doctrinare“, exprimate în colectivele de judecători) este una pur artificială, întrucât în cuprinsul niciuneia din hotărârile indicate nu se face vreo referire la înțelesul, sensul și aplicarea sintagmei care interesează analiza. Nu se regăsește la nivelul considerentelor acestora nici teza interpretării restrictive, după cum nu se regăsește nici teza interpretării extensive pentru a se putea reține că problema de drept dedusă analizei se reflectă în mod real în jurisprudența instanțelor. ... 82. Ceea ce se poate afirma în legătură cu această jurisprudență pretins divergentă (pe o problemă de drept pe care nici nu o atinge) este că, dimpotrivă, reflectă o preocupare unanimă a instanțelor în legătură cu asigurarea respectării principiului de drept specific căilor de atac non reformatio in pejus, soluțiile lor diferite fiind influențate exclusiv de aprecierea în sensul încălcării sau al neîncălcării acestui principiu atunci când au soluționat calea de atac, în raport cu motivul de ordine publică invocat din oficiu/cu excepția de ordine publică invocată de pârât, apreciere realizată în funcție și de celelalte date particulare ale cauzei (tipul de soluție primit în judecata de primă instanță, neregularitatea sesizată pe cale de excepție/motiv de ordine publică, consecințele în ansamblu asupra cauzei, interesele aflate în joc etc.). ... 83. Așadar, departe de a constitui o dovadă a dezlegării diferite în privința celei de-a doua probleme de drept a sesizării, hotărârile atașate acesteia reflectă o corectă și unanimă raportare a instanțelor la dispozițiile art. 481 din Codul de procedură civilă, pe care le aplică în același fel, respectiv manifestând preocuparea de a adopta soluțiile în calea de atac, pe baza motivului de ordine publică invocat din oficiu, respectiv a excepției de ordine publică invocate de pârât (intimat), în funcție de aprecierea realizată în raport cu particularitățile fiecărui litigiu - asupra încălcării/neîncălcării acestui principiu în cazul concret. ... 84. Situațiile în care hotărârea de primă instanță este reformată în calea de atac prin reținerea incidenței motivului/excepției de ordine publică (cea dintâi soluție jurisprudențială prezentată) sunt consecința aprecierii instanței că, în economia litigiului, nu are loc o încălcare a dispozițiilor art. 481 din Codul de procedură civilă, iar nu întrucât s-ar aprecia că o înrăutățire a situației părții în propria cale de atac ar fi permisă (și) în cazul reținerii altor motive de ordine publică (de drept procesual sau material) în afara celui menționat expres în dispozițiile art. 432 din Codul de procedură civilă. ... 85. Or, pentru a putea pretinde uniformizarea unei jurisprudențe neunitare pe cea de-a doua problemă de drept, titularul sesizării ar fi trebuit să înfățișeze (și) soluții definitive ale instanțelor prin care, în căile de atac, să se fi reformat hotărârile de primă instanță, ca urmare a reținerii unui motiv/unei excepții de ordine publică în calea de atac, în detrimentul drepturilor câștigate de către unicul titular al acesteia, sub justificarea că dispozițiile art. 481 din Codul de procedură civilă permit agravarea situației părții în propria cale de atac și în cazul excepțiilor/motivelor de ordine publică de drept procesual sau material, altele decât cea prevăzută expres în cuprinsul art. 432 din Codul de procedură civilă. ... 86. Însă nicio astfel de hotărâre nu însoțește sesizarea pendinte. ... 87. Situația prezentei sesizări se deosebește de cea a altora care au stat la baza pronunțării deciziilor în interesul legii (spre exemplu, Decizia nr. 14 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 22 septembrie 2021, paragrafele 78 și 79, Decizia nr. 8 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 25 iunie 2021, paragrafele 49-51), în privința cărora s-a considerat ca fiind satisfăcută condiția de admisibilitate prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, chiar dacă hotărârile prezentate nu conțineau o analiză și o interpretare expresă a normelor legale ce interesau cauzele respective, dar ilustrau neîndoielnic viziunea și sensul anume dat acestora de către instanțele de la care proveneau. ... 88. Pentru motivele prezentate anterior, nu este acesta și cazul sesizării de față, întrucât, cu referire la cea dintâi problemă de drept, aparenta diferență în soluțiile instanțelor a fost determinată de concluzia diferită la care au ajuns acestea, raportat la datele fiecărui caz în parte, asupra încălcării sau neîncălcării principiului înscris în art. 481 din Codul de procedură civilă, iar nu întrucât acestea ar fi apreciat diferit că dispozițiile art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă le îngăduie sau nu existența unor contradicții între considerente și dispozitiv atunci când în joc este respectarea principiului non reformatio in pejus. De asemenea, cu referire la cea de-a doua problemă de drept a sesizării, jurisprudența nici nu poate fi considerată ca divergentă, ci dovedește un mod uniform de raportare a instanțelor la dispozițiile art. 481 din Codul de procedură civilă atunci când soluționarea cauzei în calea de atac este influențată de motive de ordine publică/excepții de ordine publică, altele decât excepția autorității de lucru judecat. ... ...