Decizia ÎCCJ nr. 5/2022 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 54. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, următoarele condiții de admisibilitate a sesizării trebuie îndeplinite cumulativ: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; ... – instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ... – ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; ... – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 55. Procedând la analiza admisibilității sesizării, din perspectiva primelor trei condiții enunțate, se apreciază că acestea sunt îndeplinite. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la un tribunal, iar instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece contestația la executare în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri definitive, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 56. În ceea ce privește cerința referitoare la existența unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că aceasta trebuie să constea întro problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 46 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 1 octombrie 2018; Decizia nr. 39 din 23 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 11 noiembrie 2019; Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; Decizia nr. 20 din 5 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 23 aprilie 2021; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021; Decizia nr. 54 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 11 octombrie 2021). ... 57. Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una calificată, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (ultraactivitate). ... 58. Astfel, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, pct. 62 și 65) s-a reținut că „problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei“. ... 59. Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a apreciat că, pentru a fi în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 42). ... 60. Rezultă așadar că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară. ... 61. În legătură cu sesizarea ce face obiectul cauzei de față, această condiție legală nu este îndeplinită, dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele. ... 62. În speță, chestiunea de drept se rezumă, în esență, la determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu guvernat de prevederile Codului de procedură civilă din 1865, pusă în executare în perioada de aplicare a noului Cod de procedură civilă, din perspectiva aplicării în timp a legii de procedură civilă. ... 63. Dispozițiile legale care reglementează începutul termenului de prescripție sunt cele ale art. 405 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 706 alin. (2) din Codul de procedură civilă în vigoare și fac referire la data când se naște dreptul de a obține executarea silită, în ambele reglementări legiuitorul făcând aplicarea principiului de drept conform căruia prescripția nu curge atât timp cât nu există interesul de a acționa. ... 64. Cu referire la începutul curgerii termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită se impune precizarea că, în doctrină, s-a subliniat faptul că, atât timp cât judecata nu este desăvârșită și dreptul nu este confirmat cu putere de lucru judecat, reclamantul nu are certitudinea dreptului câștigat, siguranță pe care o dobândește abia după epuizarea căilor de atac la care adversarul este îndreptățit. Desigur, dacă trece la executare silită, o poate face dacă hotărârea este executorie, dar starea de pasivitate nu poate fi socotită culpabilă și, în plus, sancționată prin prescripția dreptului de a obține executarea silită, fiind de principiu că instituția prescripției reprezintă o sancțiune care intervine în cazul în care titularul unui drept, în mod culpabil și neglijent, are o atitudine pasivă și nu își exercită dreptul într-un termen prevăzut de lege. ... 65. Așadar, începutul prescripției este reprezentat de momentul dobândirii de către hotărârea judecătorească a deplinei puteri de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât „executorialitatea“ este unul din caracterele puterii de lucru judecat, și nu invers. ... 66. De altfel, din modul în care instanța de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale la circumstanțele litigiului cu care a fost învestit. Punctul de vedere al instanței de trimitere conține o analiză complexă și un examen real al cauzei, o argumentație clară, cu indicarea metodelor de interpretare utilizate, ceea ce reflectă un raționament logico-juridic asumat și solid al judecătorului, în cadrul căruia nu sunt identificate dificultăți în procesul de interpretare și aplicare a legii la circumstanțele de fapt ale cauzei deduse judecății. ... 67. Deși a apreciat că se impune activarea mecanismului procesual al întrebării preliminare pentru lămurirea dispozițiilor legale aplicabile titlului executoriu emis sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865 și pus în executare după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, în încheierea de sesizare instanța de trimitere a justificat dificultatea chestiunii de drept doar prin existența unei practici neunitare. Or, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a apreciat că acest singur criteriu nu este suficient pentru declanșarea mecanismului de asigurare a unei practici unitare în forma sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 61 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 5 noiembrie 2021, pct. 45). ... 68. Distinct de faptul că din încheierea instanței de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispozițiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat niciun impediment în interpretarea acestora, aspect care rezultă din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. ... 69. Astfel, fără nicio dificultate de identificare a textului legal de la care trebuie pornit pentru lămurirea problemei cu care a fost sesizată instanța supremă, instanța de trimitere a arătat că executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă li se aplică prevederile acestei legi, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012. ... 70. Determinând în mod corect legea care guvernează executarea silită a hotărârii judecătorești pronunțate sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, judecătorul nu are nicio dificultate în determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, de vreme ce, așa cum rezultă din considerentele anterior reținute, în ambele reglementări, începutul prescripției este legat de puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești puse în executare. ... 71. Instanța de trimitere a arătat în cuprinsul încheierii de sesizare că, în cazul executării silite a hotărârilor judecătorești, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a acestora, în reglementarea noului Cod de procedură civilă, hotărârile definitive fiind echivalentul hotărârilor irevocabile în accepțiunea Codului de procedură civilă din 1865. În acest sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 76/2012, conform cărora „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă și irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓. ... 72. Totodată, a reținut că, deși în Codul de procedură civilă din 1865 nu se regăsește expres soluția legislativă redată în cuprinsul celei de-a doua teze a alin. (2) al art. 706 din Codul de procedură civilă, această concluzie se impune și în privința hotărârilor judecătorești pronunțate sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, în sensul că și în cazul acestor hotărâri prescripția dreptului de a cere executarea silită începe să curgă întotdeauna de la data rămânerii lor irevocabile, numai în acest moment reclamantul având certitudinea dreptului câștigat. ... 73. În sprijinul acestei interpretări, instanța de trimitere a invocat dispozițiile art. 637 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 referitoare la executarea hotărârilor supuse controlului instanțelor judecătorești, conform cărora: „Punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.“ ... 74. Așadar, instanța de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi îngăduie interpretarea corectă a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, nefiind vorba, în mod real, de dispoziții neclare sau incomplete care să reprezinte un veritabil obstacol pentru judecătorii căii de atac. ... 75. Chestiunea aplicării în timp a legii și consecințele juridice ale abrogării unor dispoziții legale sunt în competența judecătorului care soluționează litigiul, căruia îi revine obligația de a judeca direct și efectiv, în baza rolului constituțional, cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) și art. 22 din Codul de procedură civilă. ... 76. Din această perspectivă se apreciază că rămâne atributul exclusiv al instanței de judecată operațiunea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente la diferitele circumstanțe de fapt care caracterizează fiecare litigiu, această operațiune fiind ridicată la rang de principiu fundamental și găsindu-și consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... ...