Decizia CCR nr. 970/2012Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.11.2012 · dosar 287/2/2011
Paragraful 14
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile criticate au o raţiune bine determinată, faţă de scopul declarat al actului normativ, de a institui o formă de continuare într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate, în special prin intermediul Securităţii, de regimul comunist, de permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi a libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor, şi contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti. Scopul ordonanţei, enunţat în aceşti termeni, răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţie. Reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 operează o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor constatate ca fiind "lucrător al Securităţii" faţă de prevederile Legii nr. 187/1999, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că reglementarea anterioară nu a urmărit doar deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, ci a promovat o răspundere juridică şi politică a acestora, cu scopul îndepărtării lor din anumite funcţii şi împiedicării lor de a candida pentru alegerea sau numirea în acele funcţii. Astfel, legea anterioară crea premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Având în vedere cele menţionate şi luând în considerare argumentaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate care se întemeiază pe natura activităţii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe care o consideră ca fiind una jurisdicţională, instanţa a apreciat că, faţă de noua reglementare, se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Sursa oficială ↗