Decizia CCR nr. 910/2012Paragraful 25

Astfel, autorul este nemulţumit de faptul că nu i-a fost permis să îşi facă singur apărarea, desemnându-i-se un avocat din oficiu. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât nimic nu îl împiedica pe acesta să procedeze în consecinţă. Faptul că organele de anchetă nu i-au adus la cunoştinţă aspectele legate de audierea martorilor acuzării nu poate fi convertit într-un fine de neconstituţionalitate, ci reprezintă o manieră discutabilă de aplicare a legii. Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are dreptul de a se apăra el însuşi şi de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării, dreptul de a lua parte personal la dezbaterile procesului decurgând din scopul şi din obiectul ansamblului dreptului la un proces echitabil. O astfel de normă este, în acord cu art. 20 din Constituţie, indigenată în dreptul intern, fiind pe deplin aplicabilă, sens în care autorităţile sunt ţinute de respectarea lor. Însă o aplicare neconformă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate, întrucât presupune un act de justiţie de drept comun, care, în acord cu prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, Curţii Constituţionale nefiindu-i recunoscută competenţa de a cenzura modul de interpretare şi de aplicare a normelor legale în litigiile deduse judecăţii, ci numai contrarietatea conţinutului acestora cu Legea fundamentală ori cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.