Decizia ÎCCJ nr. 27/2021 (RIL)Punctul III

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 06.12.2021 · dosar 2.618/1/2021
Punctul III
III. Orientările jurisprudențiale divergente 12. Autorul sesizării a menționat că la nivelul unei instanțe din circumscripția Curții de Apel București există practică neunitară cu privire la problemele de drept aflate în divergență. În acest sens a arătat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale. ... 13. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării nu este obligată să își verifice competența potrivit dispozițiilor generale și nici nu poate să pronunțe o soluție de declinare a competenței, chiar dacă nu este competentă să soluționeze cauza pe fond. ... 14. În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că soluția de declinare a competenței este incompatibilă cu urgența deosebită a cererii de suspendare provizorie a executării. În plus, această cerere se judecă într-un moment procesual în care contestația la executare nu a ajuns încă la primul termen de judecată la care competența să se verifice în condiții de contradictorialitate, cu părțile legal citate, astfel cum impune art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 15. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătorești nesupuse niciunei căi de atac: – încheierea din 5 aprilie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 8.549/302/2019, prin care a fost soluționată cererea de suspendare provizorie a executării silite, iar ulterior, prin Sentința civilă nr. 5.433/2019 din 25 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.548/302/2019, aceeași instanță a declinat competența de soluționare a contestației la executare; ... – încheierea din 24 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 12.197/302/2019, prin care a fost soluționată cererea de suspendare provizorie a executării silite, iar ulterior, prin Sentința civilă nr. 6.897 din 10 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 12.196/302/2019, aceeași instanță a declinat competența de soluționare a contestației la executare; ... – încheierea din 12 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 12.766/302/2019, prin care a fost soluționată cererea de suspendare provizorie a executării silite, iar ulterior, prin Sentința civilă nr. 5.716 din 28 august 2019, pronunțată în Dosarul nr. 12.765/302/2019, aceeași instanță a declinat competența de soluționare a contestației la executare. ... ... 16. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să își verifice competența potrivit dispozițiilor generale și, în consecință, poate să pronunțe o soluție de declinare a competenței, dacă nu este competentă să soluționeze cauza pe fond. ... 17. În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că lipsa citării părților și urgența specifică unei asemenea cereri nu dispensează judecătorul de obligația de verificare a competenței la primul termen de judecată, conform art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Aceasta deoarece cererea de suspendare provizorie a executării silite are natura unei cereri în materie contencioasă, iar art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu face nicio distincție în privința domeniului său de aplicare. De asemenea, verificarea competenței în privința acestei cereri exclude riscul încălcării normelor de competență de ordine publică. În plus, soluția de declinare a competenței se impune și pentru a se asigura unicitatea instanței de executare, evitânduse astfel pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la același dosar execuțional. Dacă s-ar admite soluția contrară, partea interesată ar putea să introducă în mod discreționar cererea de suspendare provizorie a executării silite pe rolul unui tribunal sau al unei curți de apel, iar aceste instanțe ar fi obligate să o soluționeze. ... 18. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătorești nesupuse niciunei căi de atac: – Sentința civilă nr. 5.638 din 23 august 2019, pronunțată în Dosarul nr. 19.672/302/2019, prin care Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite; ... – Sentința civilă nr. 5.644 din 27 august 2019, pronunțată în Dosarul nr. 19.789/302/2019, prin care Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite; ... – Sentința civilă nr. 28 din 6 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 30.844/302/2019, prin care Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite. ... ... ...
Sursa oficială ↗