Decizia CCR nr. 851/2012Paragraful 12

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În jurisprudenţa sa în materie, de pildă Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007 sau Decizia nr. 1.367 din 18 octombrie 2011, Curtea Constituţională a arătat că, pe de o parte, între întreprindere sau operatorul de transport rutier şi conducătorul auto există un raport de prepuşenie, în virtutea căruia comitentul are obligaţia de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului şi a documentelor prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, că răspunderea comitentului, fiind o formă de răspundere pentru fapta altuia, pune la dispoziţia acestuia din urmă acţiunea în regres împotriva prepusului său, care este răspunzător în mod direct şi nemijlocit. Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 1.551 din 6 decembrie 2011, că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece comitentul şi prepusul nu se află în aceeaşi situaţie juridică şi, ca atare, nu li se poate aplica acelaşi tratament juridic. În ce priveşte invocarea art. 15 din Legea fundamentală, se susţine că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul constituţional se referă la "drepturile şi libertăţile cetăţenilor, consacrate prin Constituţieşi prin alte legi", acestor cetăţeni revenindu-le şi "obligaţiile prevăzute de aceasta". Or, prevederea legală criticată reglementează sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiilor legale ce revin întreprinderii/ operatorului rutier, al cărei/cărui conducător auto nu beneficiază de timpul de odihnă necesar, cu riscul punerii în pericol a siguranţei circulaţiei. De altfel, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului conţine, la art. 8, 9 şi 10, norme având acelaşi sens juridic cu cel criticat de autorul excepţiei.