Decizia CCR nr. 305/2012Paragraful 22
Paragraful 22
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 au mai fost analizate de instanţa constituţională din perspectiva unei pretinse contradicţii faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, formulate în cadrul unor critici referitoare la aplicarea sancţiunii amenzii întreprinderii sau operatorului de transport rutier pentru fapte săvârşite în mod direct şi nemijlocit de către conducătorul auto. De pildă, prin Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2007, Curtea a constatat că obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârşită de către conducătorul auto este o soluţie legislativă justificată prin raportul de prepuşenie existent între întreprinderea sau operatorul de transport rutier şi conducătorul auto, angajat al acestuia, raport în virtutea căruia comitentul are obligaţia de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului şi documentelor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziţie o acţiune în regres împotriva prepusului.
Sursa oficială ↗