Decizia CCR nr. 723/2012Paragraful 18
Paragraful 18
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "executarea unei hotărâri pronunţate de orice instanţă trebuie privită ca parte integrantă a «procesului», în sensul art. 6". Obligaţia de a asigura executarea unei hotărâri împotriva statului incumbă în primul rând autorităţilor statale, începând cu data la care hotărârea devine obligatorie şi executorie. Complexitatea procedurii execuţionale sau a sistemului bugetar nu poate elibera statul de obligaţia asumată conform Convenţiei de a garanta oricărei persoane dreptul de a avea o hotărâre obligatorie şi executorie, executată într-un termen rezonabil; nici lipsa fondurilor sau a altor resurse nu poate fi invocată ca scuză pentru neexecutarea obligaţiei din hotărâre. Statele părţi trebuie să îşi organizeze sistemul legal în aşa fel încât autorităţile competente să îşi execute obligaţiile în această privinţă (Burdov împotriva Rusiei). Or, prin actul normativ criticat, statul român invocă "imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar" pentru a nu pune în executare hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care autorităţile au fost obligate la emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, prin aceasta Guvernul intervenind în atribuţiile puterii judecătoreşti cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Totodată, Guvernul a încălcat obligaţia de a asigura dreptul la un proces echitabil, adoptând măsuri contrare ducerii la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Sursa oficială ↗