Decizia CCR nr. 689/2012Paragraful 18

În sfârşit, autorul excepţiei arată că dreptul său de creanţă asupra A.V.A.S. beneficiază de protecţia conferită de art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Constituţie şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Noţiunea de "bunuri" acoperă, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât "bunuri actuale", cât şi valori sau interese patrimoniale, inclusiv creanţe ori despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie (Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Moşteanu şi alţii împotriva României, Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei). Lipsa de lichidităţi nu poate justifica împiedicarea executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar obligaţia de a acţiona incumbă autorităţilor, iar nu reclamantului şi a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, şi anume ca instanţa să dispună încă o dată ca autorităţi administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros şi nu ar corespunde cerinţelor art. 35 alin. (1) din Convenţie (Hotărârea din 2 martie 2004, pronunţată în Cauza Sabin Popescu împotriva României). Aşadar, neexecutarea unei asemenea hotărâri judecătoreşti este imputabilă exclusiv autorităţilor administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obţine executarea constituie o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor, aşa cum este acesta statuat de art. 1 din Primul Protocol la Convenţie.