Decizia CCR nr. 14/2024Punctul 9
Punctul 9
9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, sens în care se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, concretizată prin Hotărârea din 28 iulie 1999, pronunțată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragrafele 63 și 66, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 34, și Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, jurisprudență prin care s-a statuat că este responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin. Se susține, de asemenea, că întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Arată, astfel, că prin Hotărârea din 24 martie 2005, pronunțată în Cauza Șandor împotriva României, paragraful 24, și Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 41, s-a statuat că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi. ...
Sursa oficială ↗