Decizia CCR nr. 689/2012Paragraful 45

Curtea constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2011, în ansamblul său, şi ale art. IV şi art. V din aceasta, în mod special, nu aduc atingere nici dreptului de proprietate, protejat de art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin emiterea acestei ordonanţe, legiuitorul delegat şi-a manifestat preocuparea pentru găsirea unor modalităţi concrete de executare a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, ceea ce echivalează cu recunoaşterea dreptului de creanţă al creditorilor, deci a "bunului" pe care aceştia îl au, în sensul prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acelaşi act juridic internaţional nu impune însă statelor o anumită modalitate de executare a hotărârilor judecătoreşti, respectiv uno ictu, intrând în marja de apreciere a acestora identificarea mijloacelor cele mai adecvate pentru ca dreptul de proprietate să beneficieze în final de o protecţie efectivă şi eficientă, şi nu iluzorie. Prin urmare, posibilitatea reglementată de actul normativ criticat, constând în stabilirea de către instanţa de judecată, la cererea temeinic motivată a debitorului, a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilite prin titluri executorii, corespunde exigenţelor impuse de normele constituţionale şi convenţionale referitoare la drepturile procesuale ale părţilor şi la dreptul de proprietate.