Decizia CCR nr. 153/2026Punctul 50

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.02.2026
Punctul 50
50. Se apreciază că legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) și (5) , art. 16, art. 124 alin. (3) , art. 147 alin. (4) și art. 148 alin. (2) din Constituție privind statul de drept, principiul legalității, principiul egalității în drepturi, principiul independenței justiției, obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene. Astfel, art. V alin. (6) din lege prevede eliminarea pentru magistrații în funcție, dar care nu îndeplinesc la acest moment condițiile de pensionare, a actualizării pensiei de serviciu prin raportare la venitul unui magistrat în activitate, deși o soluție identică a fost anterior declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 467 din 2 august 2023, sens în care este invocat și paragraful 157 al respectivei decizii. Decizia Curții Constituționale antereferită stabilește clar că norma tranzitorie trebuie să li se aplice tuturor celor aflați în structura sistemului judiciar la data intrării în vigoare a legii. Menținerea modalității de actualizare a pensiilor de serviciu ale magistraților prin raportare la nivelul remunerației celor din activitate nu mai putea fi pusă în discuție în cazul persoanelor aflate în sistemul judiciar la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023, intervenția legiuitorului sub acest aspect, prin care se readuce în discuție exact aceeași soluție care a fost sancționată anterior ca fiind neconstituțională (aplicarea, de îndată, a sistemului de actualizare anuală cu rata medie anuală a inflației), constituind o altă nesocotire gravă a efectelor obligatorii erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale. Mai mult, o asemenea soluție legislativă încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție și, în acest sens, se face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 11 martie 2025, paragraful 63, care a privit o situație juridică similară în privința echilibrării pensiilor militare. ...
Sursa oficială ↗