Sari la conținut

Decizia CCR nr. 153/2026Punctul 63

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.02.2026

63. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) , coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4) și ale art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, se arată că rațiunile de reglementare ale legiuitorului, materializate prin dispozițiile legii în discuție, sunt în deplină concordanță cu jurisprudența instanței de contencios constituțional potrivit căreia introducerea unei condiții privind vârsta standard de pensionare impune o obligație corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluție legislativă rațională care să permită trecerea treptată și firească la noul sistem, fără a fi afectate securitatea juridică și previzibilitatea normativă (a se vedea Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 125). Modificările propuse de lege, care vizează o ajustare a condițiilor de pensionare și a cuantumului pensiilor, sunt măsuri de natură sistemică, aplicabile tuturor categoriilor vizate, și nu au ca scop subminarea independenței justiției, ci asigurarea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil. Acestea nu afectează inamovibilitatea, imparțialitatea sau libertatea de decizie a judecătorilor în exercitarea funcției lor. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie