Decizia CCR nr. 658/2012Paragraful 23
Paragraful 23
Potrivit prevederilor criticate pentru neconstituţionalitate, hotărârea tribunalului pronunţată în cauzele civile având ca obiect contestarea deciziei sau, după caz, a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel. Autorul excepţiei arată că, prin eliminarea căii de atac a apelului, în această materie, se îngrădeşte accesul liber la justiţie şi se încalcă dreptul la un proces echitabil, fiind, totodată, discriminaţi justiţiabilii ale căror cauze întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001 nu au fost soluţionate încă, în raport cu cei care au obţinut hotărâri judecătoreşti irevocabile la data intrării în vigoare a modificărilor aduse textului de lege criticat.
Sursa oficială ↗