Decizia CCR nr. 153/2026Punctul 132

132. Astfel, pe de o parte, CJUE a respins ca inadmisibile întrebări care vizau chestiuni ipotetice sau acte normative care nu erau încă în vigoare în ordinea juridică națională, întrucât rolul său nu este acela de a formula opinii consultative (spre exemplu, Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunțată în Cauza C-617/10, Åklagaren împotriva Hans Åkerberg Fransson, paragrafele 40 și 41, Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunțată în Cauza C-165/03, Mathias Längst, paragrafele 32-34, Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunțată în Cauza C-197/10, Unió de Pagesos de Catalunya împotriva Administración del Estado, paragrafele 17 și 18). Pe de altă parte, doctrina „actului clar sau clarificat“ stabilește că sesizarea CJUE nu este necesară, nici chiar de către instanțele de ultim grad, atunci când dreptul Uniunii Europene a fost clarificat în jurisprudența CJUE, iar instanțele naționale trebuie doar să aplice standardele deja existente (Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată în Cauza C-283/81, CILFIT, Hotărârea din 15 septembrie 2005, pronunțată în Cauza C-495/03, Intermodal Transports). În privința posibilității de a reduce veniturile magistraților, atât din salarii cât și din pensii, CJUE a stabilit criterii care pot fi aplicate de Curtea Constituțională (Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunțată în cauzele reunite C-146/23 și C-374/23, Sad Rejonowy w Bialymstoku, Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunțată în Cauza C-762/23, RL și alții împotriva Curtea de Apel București). ...