Sari la conținut

Decizia CCR nr. 94/2026Punctul 73

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.02.2026
Dosarul
3.380A/2025

73. Trebuie subliniat în acest context că, în cazul Deciziei nr. 355 din 23 mai 2018, precitată, legea supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată în mod diferit de cele două Camere ale Parlamentului, însă într-o procedură de reexaminare a legii, solicitată de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție. În urma controlului de constituționalitate, Curtea a admis sesizarea și a constatat că au fost depășite limitele învestirii prin cererea de reexaminare și, în acest context, a observat că legea a fost adoptată diferit sub aspectul caracterului ordinar/organic al legii și a extins controlul de constituționalitate și prin raportare la dispozițiile art. 76 alin. (1) și (2) din Constituție, în componenta privind votul necesar adoptării legilor în fiecare Cameră. Or, în acea cauză, Camera decizională a modificat încadrarea legii din lege ordinară în lege organică exclusiv în procedura reexaminării, în urma căreia a eliminat practic o parte din dispozițiile cuprinse în forma inițială a proiectului de lege, în condițiile în care în primul ciclu de legiferare ambele Camere adoptaseră proiectul de lege în mod unitar, ca lege ordinară. Or, o astfel de situație nu se regăsește și în cazul de față. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie