Sari la conținut

Decizia CCR nr. 555/2012Paragraful 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.05.2012
Dosarul
321/32/2011

Raportând aceste criterii de analiză la cauza prezentă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2011, Guvernul şi-a justificat intervenţia sa legislativă prin existenţa unor "constrângeri bugetare şi necesitatea încadrării în fondurile alocate pentru finanţarea serviciilor medicale furnizate la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, astfel încât să nu fie afectată calitatea serviciilor medicale, fapt ce ar pune în pericol viaţa bolnavilor". De asemenea, Guvernul a invocat necesitatea respectării angajamentelor pe care şi le-asumat cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare, precum şi urgenţa instituirii unor măsuri de reorganizare a sistemului de îngrijiri de sănătate. Totodată, a arătat că lipsa intervenţiei urgente prin măsuri adecvate ar duce la "imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora", ceea ce ar afecta, în ultimă instanţă, însuşi dreptul persoanelor la ocrotirea sănătăţii.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie