Decizia CCR nr. 499/2012Paragraful 17

4. Autorul excepţiei arată că deţinătorii unui titlu de despăgubire acordat potrivit Legii nr. 247/2005 sunt titulari ai unui drept de creanţă asupra statului român. În accepţiunea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de creanţă este asimilat unui bun, astfel încât aceştia ar trebui să beneficieze de prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, modificarea unilaterală a termenului de plată de către statul debitor prin instituirea unui termen de suspendare a plăţilor pentru o perioadă de 2 ani constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, deoarece garantarea creanţelor împotriva statului priveşte atât cuantumul acestora, cât şi respectarea termenului în care acestea trebuie plătite, precum şi posibilitatea executării silite a acestora. În condiţiile în care statul poate modifica ori de câte ori doreşte termenul de plată, garanţia unei astfel de creanţe rămâne una iluzorie, iar realizarea ei devine un deziderat imposibil de realizat.