Decizia CCR nr. 498/2012Paragraful 24

Curtea reţine că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituţională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituţiei din 1991. O atare concluzie se bazează pe activitatea legislativă ce a privit Legea nr. 12/1990 după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervenţiile legislative aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, Legea nr. 105/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, Ordonanţa Guvernului nr. 126/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, Legea nr. 177/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 13 octombrie 1998, Legea nr. 210/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007, şi Legea nr. 363/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, precum şi din aplicarea continuă a actului normativ de către autorităţile publice. În privinţa art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990, Curtea reţine că receptarea soluţiei legislative criticate este întărită de modificarea art. 2 adusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994, care a prevăzut ca în continuare fapta prevăzută la acel moment la art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990 să fie calificată drept contravenţie şi, în consecinţă, a modificat limitele sancţiunilor contravenţionale principale aplicabile. Această modificare dovedeşte atât intenţia legiuitorului de a menţine în vigoare reglementarea respectivă, cât şi voinţa sa de a o face aplicabilă tuturor situaţiilor rezultând din săvârşirea unor astfel de fapte. Exemplificativă în acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995.