Decizia ÎCCJ nr. 73/2021 (HP)Punctul IV

IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 14. Prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere a constatat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute cumulativ în art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel cum sa reținut constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță: ... c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 15. Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât este vorba despre o cauză aflată în curs de judecată pe rolul Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă, în faza de atac a apelului, iar hotărârea ce urmează să se pronunțe va fi definitivă, conform art. 1.033 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ... 16. Totodată, soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. ... 17. Astfel, în ceea ce privește penalitățile de întârziere s-a arătat că există o discrepanță între valoarea debitului principal (1.000 lei) și valoarea penalităților de întârziere în măsura în care acestea ar fi acordate (2.061.600 lei), întrucât penalitățile de întârziere nu au fost prevăzute la valoarea debitului scadent, ci la valoarea obiectului contractului de mandat. ... 18. În acest context instanța a pus în discuție posibilitatea aplicării din oficiu a prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil referitoare la reducerea penalității vădit excesive, având în vedere că pârâta nu s-a prevalat de aceste norme nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel; aceste dispoziții legale nu prevăd nicio mențiune legată de posibilitatea invocării din oficiu a necesității reducerii penalităților de întârziere excesive, iar din această tăcere a legii rezultă și problema de drept a cărei interpretare se solicită. ... 19. Astfel, într-o primă interpretare a art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil se poate aprecia că invocarea penalităților excesive este la latitudinea părții interesate, fiind guvernată de principiul disponibilității ce caracterizează procesul civil, consacrat prin art. 9 din Codul de procedură civilă, instanța nefiind îndreptățită să pună în discuția părților eventualul caracter excesiv al clauzei penale în lipsa manifestării de voință a debitorului. ... 20. Într-o a doua interpretare s-ar putea susține că prevederile art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil sunt de ordine publică, astfel că instanța nu este ținută de voința părții interesate, având posibilitatea să pună în discuție eventualul caracter excesiv al penalității, iar în cazul în care sunt îndeplinite toate cerințele, să diminueze cuantumul clauzei penale până la o valoare proporțională cu prejudiciul suferit de creditor. ... 21. În funcție de interpretarea acordată dispozițiilor legale depinde și soluționarea apelului formulat de reclamanta A, întrucât dacă se ajunge la concluzia că instanța poate invoca din oficiu prevederile art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil, capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere ar putea fi admis doar în parte, în măsura în care, în deliberare, instanța de control judiciar ar constata că penalitățile de întârziere sunt disproporționate. ... 22. În schimb, dacă instanța nu poate aplica art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil din oficiu, ea va fi ținută de cuantumul penalității de întârziere astfel cum a fost stipulat în convenția părților, urmând să analizeze apărările pârâtei care tind doar la o respingere în totalitate a capătului de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere. ... 23. În ceea ce privește art. 1.541 alin. (2) din Codul civil, acesta conține o limitare, stabilind un plafon sub care nu poate fi redusă clauza penală, chiar apreciată ca fiind excesivă, în sensul că penalitatea trebuie să rămână superioară obligației principale. ... 24. Având în vedere că o clauză penală poate fi prevăzută de părți în situația neexecutării obligației principale sau a executării neconforme (ceea ce implică o neexecutare la locul sau la timpul convenit), precum și împrejurarea că o astfel de clauză poate fi convenită în cotă procentuală sau într-un cuantum fix, întrebarea care se pune este dacă limitarea prevăzută de art. 1.541 alin. (2) din Codul civil este compatibilă cu o clauză penală exprimată într-o cotă procentuală ce privește îndeplinirea cu întârziere a unei obligații de plată a unei sume de bani. ... 25. În acest sens, spre exemplu, o penalitate de întârziere de 10% pe zi, deși pare excesivă prin cuantumul său, ar ajunge să nu poată fi redusă dacă numărul de zile de întârziere este unul redus, aceasta întrucât până la un anumit punct penalitatea va fi inferioară obligației principale. ... 26. În schimb, o penalitate de întârziere care pare rezonabilă la prima vedere, de 0,1% pe zi, spre exemplu, ar putea ajunge să depășească cu mult debitul principal dacă numărul de zile de întârziere este unul ridicat. ... 27. Dificultatea de interpretare a art. 1.541 alin. (2) din Codul civil rezidă în împrejurarea că, dacă penalitatea ar fi prevăzută într-un cuantum fix, s-ar putea compara întotdeauna această valoare cu valoarea obligației principale, astfel încât textul legal s-ar putea aplica în mod facil. În schimb, atunci când penalitatea este exprimată procentual, comparația nu mai este ușor de realizat, întrucât valoarea penalității depinde întotdeauna de numărul de zile de întârziere, instituind un criteriu imprecis și variabil de determinare a penalității totale, anume data la care debitorul își va executa obligația principală de plată a sumei de bani. ... 28. Problema de drept supusă interpretării de către Înalta Curte de Casație și Justiție este nouă, întrucât posibilitatea de reducere a clauzei penale excesive a fost consacrată legislativ doar prin noul Cod civil, vechiul Cod civil prevăzând prin art. 1.070 doar posibilitatea de diminuare a penalității atunci când obligația principală a fost executată în parte. ... 29. Pe de altă parte, chiar dacă noul Cod civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, astfel că până în prezent a trecut o anumită perioadă de timp, s-a apreciat că nu este decisiv doar criteriul temporal, fiind necesar ca acesta să fie coroborat cu incidența în practică a problemei de drept ivite și dacă instanțele de judecată au pronunțat un anumit număr relevant de hotărâri definitive din care să rezulte orientarea jurisprudențială. Or, cu privire la posibilitatea de invocare din oficiu a art. 1.541 alin (1) lit. b) din Codul civil sau la modul de interpretare a art. 1.541 alin. (2) din Codul civil nu au fost identificate hotărâri definitive. ... 30. Este îndeplinită și ultima condiție de admisibilitate, întrucât din verificările efectuate a rezultat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat asupra problemei de drept. ... ...