Decizia ÎCCJ nr. 72/2018 (HP)Punctul V

V. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 23. Asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a reținut că dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiții de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, astfel: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... – chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 24. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, a jurisprudenței instanțelor naționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, precum și a doctrinei relevante, instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 519 din Codul de procedură civilă. a) Astfel, cauza este în curs de judecată în fața instanței de apel - Curtea de Apel Constanța, care judecă în ultimă instanță, având în vedere că, potrivit art. 43 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, „Hotărârile curții de apel sunt definitive“. ... b) Curtea de Apel Constanța este competentă material și teritorial să judece calea de atac declarată de apelanții contestatori, astfel cum rezultă din art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „(1) Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic“. ... c) Este îndeplinită și cerința privind raportul de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și fondul cauzei, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o pronunță în această procedură produce un efect concret asupra soluției din cauza de față. Sub un prim aspect, problema de drept este una veritabilă, în sensul că există posibilitatea unor interpretări diferite, motivat de faptul că textul de lege are o formulare lacunară, incompletă, în ceea ce privește locul depunerii cererilor de admitere a creanțelor în interiorul termenului fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, cu consecințe directe asupra stabilirii formulării și înaintării acestor cereri în termenul fixat și a înscrierii creanțelor în tabelul preliminar. Modalitatea de redactare a textului de lege poate conduce spre interpretări diferite, cu consecințe juridice asupra întregii proceduri a insolvenței, în condițiile în care respingerea ca tardivă a unei cereri de admitere a creanței are consecința directă a neînscrierii creanței în tabelul preliminar și nedobândirea calității de creditor îndreptățit să participe la procedură pentru titularul cererii. De asemenea, chestiunea interpretării și aplicării dispozițiilor art. 102 alin. (1) primele teze din Legea nr. 85/2014, în sensul stabilirii dacă cererea de admitere a creanțelor, la care se referă textul indicat, se depune numai la tribunal, în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii sau poate fi depusă, în același termen, la administratorul judiciar, precum și stabilirea consecinței juridice a depunerii acestei cereri numai la administratorul judiciar, este determinantă pentru soluționarea pe fond a contestației creditorilor interesați împotriva înscrierii în tabelul preliminar a creanțelor aparținând acelor creditori care au înregistrat cererile de admitere a creanțelor, în termenul fixat în hotărâre, numai la administratorul judiciar, înregistrarea acestora la tribunal fiind făcută peste acest termen. Aprecierea ca tardiv formulate a celor două cereri de admitere a creanțelor are drept consecință înlăturarea acestor creanțe de la masa credală, cu efectele prevăzute de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 referitor la calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură a celor doi titulari ai cererilor. ... d) Chestiunea de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție și nici nu există pe rolul acestei instanțe un recurs în interesul legii în acest sens. ... e) Chestiunea de drept îndeplinește și cerința noutății, în sensul jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când se referă la o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă. S-a avut în vedere nu numai textul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014), dar și faptul că, anterior intrării în vigoare a noii legi, aceeași chestiune era reglementată de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 85/2006), astfel că prezenta chestiune de drept este generată nu numai de noua reglementare a procedurii insolvenței, ci și de vechea lege. Așadar, deși se supune atenției Înaltei Curți de Casație și Justiție numai textul art. 102 alin. (1) teza I și a II-a din Legea nr. 85/2014, nu se poate face abstracție de faptul că dispozițiile legale menționate au același conținut cu cel cuprins în art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și, din această perspectivă, se poate pune în discuție cerința noutății chestiunii de drept. Totodată, se consideră că este îndeplinită cerința noutății întrucât problema de drept, deși privește interpretarea și aplicarea unui text de lege care s-a regăsit în aceeași redactare și în actul normativ mai vechi, nu a primit o analiză în doctrina de specialitate sau o interpretare într-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării. În urma verificării jurisprudenței naționale s-a constatat că, în ceea ce privește chestiunea de drept menționată, nu există o practică consacrată și nu există un număr semnificativ de hotărâri prin care să se fi soluționat în mod diferit și constant chestiunea de drept, pentru a se putea discuta de necesitatea unui recurs în interesul legii. În consecință, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, se impune să se apeleze la mecanismul de unificare a practicii judiciare prin hotărâre prealabilă, pentru a se evita pronunțarea unor decizii în care aceleași probleme invocate de părți să fie soluționate în mod diferit. ... ... ...