Decizia CCR nr. 389/2012Paragraful 29

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 269 din Codul de procedură civilă, prin raportare la aceleaşi articole din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 163 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, Curtea a reţinut că art. 269 din Codul de procedură civilă trebuie analizat în coroborare cu art. 374 alin. 1 din acelaşi cod, care în prezent prevede că se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege. În temeiul art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se învestesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive şi au devenit irevocabile, deci atunci când activitatea de judecată a luat sfârşit, astfel că implicarea Preşedintelui României în activitatea de înfăptuire a justiţiei nu poate fi reţinută. De asemenea, Curtea a statuat cu acest prilej că formula executorie prevăzută la art. 269 alin. 1 din Codul de procedură civilă este un ordin dat în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Aşa fiind, rezultă că, în baza art. 269 din Codul de procedură civilă, Preşedintele României dă structurilor puterii executive un ordin care are semnificaţia colaborării puterilor statului la aplicarea Constituţiei şi a legilor, ceea ce nu înfrânge principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 471 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007, şi Decizia nr. 1.607 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2011).