Decizia CCR nr. 225/2012Paragraful 45

O astfel de interpretare nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 5^2 din Codul de procedură penală, "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printro hotărâre penală definitivă." Din analiza logică a textului rezultă fără echivoc că, în absenţa unei hotărâri de condamnare, persoana în cauză beneficiază de prezumţie. De altfel, prezumţia consacrată nu are în vedere existenţa sau inexistenţa unor proceduri preliminare în funcţie de care aceasta operează, ci are în vedere, pe de o parte, un termen până la care este activă, respectiv până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive, şi, pe de altă parte, vizează dreptul inculpatului de a nu fi obligat să îşi probeze nevinovăţia. Altfel spus, până la dovedirea vinovăţiei de către organele judiciare, învinuitul sau inculpatul este presupus inocent. Prezumţia are deci caracter procesual, aşa încât, atunci când sunt indicii sau chiar probe temeinice de vinovăţie, cel învinuit continuă să beneficieze de această prezumţie până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre definitivă de condamnare.