Decizia CCR nr. 598/2012Paragraful 36

II. Referitor la dispoziţiile art. 5^2 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 225 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 27 aprilie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că prezumţia de nevinovăţie, aşa cum este reglementată în art. 5^2 din Codul de procedură penală, are în vedere, pe de o parte, un termen până la care este activă, respectiv până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive, şi, pe de altă parte, vizează dreptul inculpatului de a nu fi obligat să îşi probeze nevinovăţia. Altfel spus, până la dovedirea vinovăţiei de către organele judiciare, învinuitul sau inculpatul este presupus inocent. Prezumţia are deci caracter procesual, aşa încât, atunci când sunt indicii sau chiar probe temeinice de vinovăţie, cel învinuit continuă să beneficieze de această prezumţie până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre definitivă de condamnare. Împrejurarea că pot subzista suspiciuni, cu sau fără relevanţă juridică, cu privire la vinovăţia unei persoane cercetate, dar necondamnate pentru motiv că a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile ori o altă cauză de nepedepsire, nu este de natură a afecta principiul constituţional enunţat, deoarece, potrivit art. 13 din Codul de procedură penală, în măsura în care aceasta doreşte poate cere continuarea procesului penal.